Sovietul Suprem (SS) al Transnistriei a constituit un grup de lucru interdepartamental care va perfecţiona legea restituirii bunurilor privatizate în proprietatea publică. Comitetului SS pentru legislaţie susţine că legea nu permite constrîngerea investitorilor nedisciplinaţi ca ei să-şi îndeplinească angajamentele. În anul 2002, în regiune au fost privatizate peste 120 de întreprinderi mari, la un preţ total de $110 mln., dar aproape 70% din noii proprietari nu au îndeplinit programul de investiţii. Autorităţile regiunii au intentat în judecată 6 acţiuni de reziliere a contractelor de vînzare-cumpărare, dar numai una a fost admisă pînă acum – cea cu privire la fabrica avicolă din Grigoriopol. Deputaţii tiraspoleni spun că legislaţia regională nu prevede mecanismul de returnare a întreprinderilor către stat. Comisia SS a mai constatat că din 13 întreprinderi privatizate în 2003, 4 nu au îndeplinit angajamentele; în 2004 au fost 6 societăţi de acest fel din totalul de 14, în 2005 – peste 20 din 41. La unele întreprinderi situaţia s-a înrăutăţit după privatizare. Fabrica de extracţie a uleiurilor din Bender şi fabrica de conserve pentru copii din Tiraspol nu au avut activităţi de producţie în anul 2007. // Infotag
Sovietul Suprem (SS) al Transnistriei a constituit un grup de lucru interdepartamental care va perfecţiona legea restituirii bunurilor privatizate
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.
