De Sorina Ştefârţă
Sâmbătă, la Chişinău s-a încheiat un proces pe care societatea l-a aşteptat de ani buni – este vorba de instaurarea unei noi conduceri la Compania „Teleradio-Moldova”. S-a întâmplat acest lucru prin alegerea, în fruntea postului public TV „Moldova 1”, a tinerei Angela Sârbu, actuala directoare a Centrului de Jurnalism Independent de la Chişinău.
Ca un prim-semnal pentru schimbările promise (şi nu pentru a o flata pe noua şefă, sper), chiar şi „Mesager”-ul a început cu această ştire „incredibilă şi aproape imposibilă” – şi asta pentru că, de ani de zile, ne-am obişnuit că funcţiile de la „Teleradio-Moldova” sunt distribuite pe criterii strict politice. Acolo, de regulă, prioritare erau apartenenţele partinice – fie „de facto”, fie „de jure”… În februarie 2010, pentru prima dată în ultimul deceniu, se pare, în conducerea IPNA „Teleradio-Moldova” au intrat doar reprezentanţi ai breslei. Apropo de breaslă…
…Vineri, doar un grup de jurnalişti proşti – pentru că cei deştepţi au stat la cald prin redacţii sau prin birourile organizaţiilor lor care nu mai pot de grija presei libere şi ziariştilor – s-au dus să protesteze la Palatul Republicii, acolo unde se întruneşte în şedinţe Parlamentul. Au stat, regulamentar, pe trotuarul de peste drum, ba scandând, ba lătrând, cerând astfel legislatorilor să-l demită din fruntea CSJ pe Ion Muruianu, cel care i-a numit „câini turbaţi”. Feriţi-vă de câinii turbaţi!
Aşadar, astăzi în fruntea TRM avem oameni din presă. Din acest moment, nu mai contează faptul că, poate, au fost şi mai buni, şi mai deştepţi, şi mai ingenioşi decât Constantin Marin, Alexandru Dorogan şi Angela Sârbu printre candidaţi. Precum nu mai sunt deloc relevante supărările celor care nu au trecut. Trebuie ca breasla, aşa cum e ea (vezi mai sus), să recunoască legitimitatea acestei noi „triade” şi, monitorizând-o, s-o ajute să facă ceea ce a promis. Iar toţi ei au promis reformarea sistemului defectuos de a face Radio şi Televiziune publice. Apropo de Sistem…
…Vineri, stând pe trotuarul de peste drum de Palatul Republicii, jurnaliştii proşti au privit cum, aproape solidar, deputaţii coboară din maşini fără a le arunca măcar o privire – inclusiv cei care, acum un an şi mai puţin, nu ratau nicio ocazie ca să le strângă călduros mana…Întristându-se, inimile lor de jurnalişti proşti au început să-i doară. Iar ei şi-au zis odată în plus că Sistemul nu se schimbă – doar că vin alte nume şi alte feţe – şi că e cazul să încheie tranziţia spre opoziţie. Aveţi grijă de inimă! Asiguraţi-vă cu pastile „anti-simpatii politice” – se dau gratis!
Anume „stăvilirea” Sistemului va fi marea provocare care, de azi înainte, va sta în faţa celor trei „învingători” din Dealul Schinoasei – au spus-o mulţi şi nu o dată. (Am luat cuvântul învingători în ghilimele pentru că, în RM, învingătorii nu o dată s-au dovedit a fi perdanţi. Şi viceversa. Sper, totuşi, să nu se întâmple.) Un Sistem care, parcă, are înscris în codul său genetic subordonarea mass-media publice. Deocamdată, el se manifestă prin prezenţa predominant constantă a fostului şef de stat în ştirile de la „Mesager”. Dar, precum ziceam, se schimbă numele şi feţele…
Pentru ca TRM să poată ţine piept acestui Sistem, nu e suficient că a venit o nouă conducere. Va fi de nevoie de un Consiliu de Observatori (CO) care să nu creadă că, odată cu alegerile de sâmbătă, şi-a încheiat misiunea – totul de-abia începe şi de membrii CO va depinde în mare parte „schimbarea la faţă” a „Teleradio-Moldova”. Va fi nevoie de un Constantin Marin care, diplomat din fire fiind (acesta, probabil, şi este răspunsul pentru mai mulţi cititori care ne-au întrebat de ce Marin i-a dăruit flori lui Todercan, atunci când a preluat şefia TRM…), să nu se jeneze să fie, din când în când, un buldozer… De un Alexandru Dorogan care să facă abstracţie de „vechile prietenii” rătăcite prin birourile Casei Radio, dacă respectivele „prietenii” n-au pregetat să slujească regimul… Şi de o Angela Sârbu care să poată transpune teoriile însuşite la masteratele făcute în străinătate în practica încurcatei televiziuni moldoveneşti. Iar toţi trei – să poată spune „nu”, când trebuie… Adică, va fi nevoie de echipe care, înainte de toate, să dea dovadă de caracter. O altă cale nu există. Căci, precum s-a mai scris, Moldova are nevoie nu atât de talente, cât de caractere. Un om fără caracter e o problemă, dar un om talentat, fără caracter, e o calamitate.
