Sofia Rotaru surprinde: la 68 ca la 35! Noi imagini cu interpreta

Interpreta Sofia Rotaru și la 68 de ani rămâne un etalon de frumusețe feminină, eleganță și farmec. Noile imagini postate recent pe Internet au cucerit admiratorii şi fanii interpretei. Majoritatea din aceştia au declarat că Sofia Rotaru, care vara trecută a împlinit 68 de ani, arată ca la 35 de ani.

Experții în chirurgie plastică cred că interpreta, la fel ca şi alte  din colegele sale, se bucură de realizările medicinii moderne, dar remarcă că spre deosebire de acestea, o face dozat şi raţional.

De fapt, anterior, vedeta a recunoscut că nu neglijează specialiştii esteticieni, dar a spus că în păstrarea tinereţii o ajută mult dragostea de pământ.

Actriţa are o vilă în Crimeea, unde practic în fiecare an îşi plantează singură legumele în grădină. În plus, Rotaru a spus că preferă să mănânce produse alimentare „sănătoase”.

De altfel, interpreta a mai spus că atunci când este necesar să piardă urgent din greutate aceasta trei zile mănâncă doar orez fiert, alte trei zile – legume sub orice formă, iar restul trei zile mănâncă doar fructe.

sofia rotaru

sofia rotaru

sofia rotaru

Reamintim că Sofia Rotaru este o interpretă de origine etnică română, născută în Ucraina, Regiunea Cernăuţi. Cântă în limbile română, ucraineană şi rusă. Este deţinătoarea mai multor titluri, inclusiv Artistă a Poporului în Ucraina, Artistă a Poporului în Republica Moldova, Cavaleră a Ordinului Republicii Moldova.

În 1986, Sofia Rotaru a fost prima cântăreaţă care a primit titlul Artist al Poporului din URSS”, iar în 2000, interpreta a fost numită “Cântăreaţa secolului XX”.

Sofia Rotaru a devenit cetățean de onoare al municipiului Chișinău pe 30 mai 2013, ca urmare a unei decizii a Consiliului municipal Chișinău. Solista mai deține titlul de artist al poporului și a fost decorată cu ordinul Republicii Moldova. Sofia Rotaru este interpreta imnului Chișinăului, „Orașul meu alb”, muzica aparține maestrului Eugen Doga.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.