Schimbări majore se întrevăd în politica din Republica Moldova: urmează adevăratele reforme, care ne vor afecta pe fiecare în parte. La început, mulți vor fi nemulțumiți, dar beneficiile vor veni mai târziu. Până atunci, va trebui să trecem de prezidențiale, unde bătălia se anunță aprigă. De altfel, nu a mai rămas prea mult nici până la parlamentare. De acea este important un consens cât mai larg în Parlament asupra deciziilor care, evident, nu vor fi nici ușoare, nici populare. Misiune grea în vremuri când populismul rămâne principala doctrină, fie şi neoficială, a partidelor politice de opoziţie. Grea, dar, sperăm, nu imposibilă.
Evident, rolul opoziției, în acest context, este enorm. Manualele de teorie politică o concep drept parte a puterii politice. O parte principială, dar în acelaşi timp flexibilă; pragmatică şi totodată onestă, criticând guvernarea, fără a luneca, însă, în criticism sau populism ieftin. Acestea ar fi calitățile unei opoziții mature. O astfel de opoziție responsabilizează guvernarea și o constrânge la performanță, servind, în același timp, drept alternativă politică reală și sursă de optimism politic pentru cetățeni între un mandat şi altul. Din această perspectivă se impune să analizăm evenimentele politice recente, dar și pe cele care vor urma.
Trei sunt evenimentele care au marcat spectrul politic autohton în ultimele zile. Primul este apelul la dialog politic al Consiliului coaliţiei de guvernare către deputații partidelor declarate proeuropene. Acțiunea majorității parlamentare se înscrie perfect în perspectiva enunțată mai sus. E un îndemn care trebuie să testeze cât de proeuropeni sunt, de fapt, proeuropenii noștri din opoziția parlamentară, mai cu seamă cei din PLDM și PPEM.
Reacțiile au fost diferite. Liberal-democrații au găsit că scopul invitaţiei „este unul vag, general şi cinic”. De aceea, fără a sta prea mult pe gânduri, au refuzat invitaţia. În acelaşi timp, au semnat moţiunea de cenzură a socialiştilor, îndreptată împotriva Guvernului Filip.
Astfel, putem vorbim de cel de-al doilea eveniment: înaintarea moțiunii de cenzură împotriva activităţii guvernului. Parte a mecanismului democratic, moțiunea de cenzură ține de ingineria constituțională. Trebuie să recunoaștem: la noi, această pârghie importantă din mecanismul unui regim democratic a fost folosită în mod excesiv. Până la banalizare. Chiar şi atunci când opoziţia era conştientă că nu are nicio șansă. A făcut-o din populism, încercând să-și menţină vizibilitatea în spațiul public. Legislația unor state (Germania, Spania) prevede moțiuni de cenzură constructive: odată cu moțiunea de cenzură, este propus sau chiar trebuie desemnat viitorul prim-ministru. Interesantă practică. Vom reveni la acest subiect, poate, cu altă ocazie. Ce ar fi de observat deocamdată este faptul că dacă majoritatea parlamentară accepta propunerea PLDM de a-l invita pe premier în Parlament cu un raport despre activitatea din ultimele şase luni, poate nu se ajungea la moțiune. Până una-alta, socialiștii au rămas consecvenți în populismul lor. La rândul său, Guvernul are șansa să puncteze reușit și să obțină chiar un câștig de imagine. Unicul perdant pare a fi PLDM-ul. Prin semnarea unei moțiuni (care, pe lângă demisia Guvernului, mai cere dizolvarea Parlamentului și, bineînțeles, anticipatele, ceea ce poate avea drept urmare schimbarea vectorul politicii externe a țării), au făcut un joc prost, care nu dă bine la imaginea unui partid declarat proeuropean. Unica rațiune care le mai poate explica votul este că, în perspectiva alegerilor, formațiunea încearcă să preia din mesajul populist al socialiștilor și al partidului lui Usatîi, spre a redirecţiona ulterior „dividendele” spre Maia Sandu.
Cel de-al treilea eveniment de menționat este reacția Partidului Popular European din Moldova la propunerea lansată de majoritatea parlamentară. Formațiunea și-a manifestat deschiderea pentru dialog și, mai degrabă, va accepta invitația. Aceasta se întrevedea din declarațiile făcute de către liderul formațiunii, Iurie Leancă, imediat după întâlnirea cu membrii consiliului coaliției de guvernare: politicianul a lăsat să se înțeleagă că o implicare mai activă a opoziției parlamentare ca factor constructiv este sugerată și de partenerii de dezvoltare. Poziția liderului formațiunii a fost susținută de consiliului național al PPEM, care a decis să ofere mandatul necesar Biroului politic al partidului pentru inițierea discuțiilor cu majoritatea parlamentară. Din asta, procesul democratic de la noi are doar de câștigat. PPEM-ul dispune de potențial şi expertiză în monitorizarea procesului de implementare a Acordului de Asociere. Fără a se implica nemijlocit în actul guvernării, Leancă și echipa sa pot influența procesele din perspectiva opoziției constructive, al cărei rol este de a monitoriza, analiza, supraveghea și a bate alarma atunci când e cazul. Doza de credibilitate pe care o are liderul PPEM în capitalele europene permite păstrarea Republicii Moldova pe agenda politicilor europene. Totodată, ar mobiliza guvernarea să-şi onoreze cât mai exemplar obligațiunile asumate. PPEM-ul poate sfărâma clișeele moldovenești și dovedi, în cele din urmă, că opoziția e în stare să fie nu doar distructivă, populistă și iresponsabilă, dar și constructivă, creativă și credibilă. Adică parte a puterii politice, cum spune manualul.
Practica ne demonstrează că reformele reale sunt acceptate cu greu de societate. Cu atât mai mult reformele întârziate. Ele dor, dar sunt inevitabile. Şi totuşi – parafrazând o cunoscută zicală –, mai bine un sfârșit dureros decât o durere fără sfârșit. Mai ales că orice sfârșit mai poate oferi șansa unui nou început. Împreună cu acțiunile guvernării, comportamentul opoziției este decisiv pentru reușita elaborării și promovării reformelor. De viteza cu care opoziția de Bâc va reuși să depășească sindromul cu cât mai rău, cu atât mai bine, provocat de instinctul politic primar, depinde însănătoşirea sistemului nostru politic. Societatea se poate nu doar strica, dar și vindeca de la cap.
sursa: Deschide.MD
