Societatea civilă şi radioascultătorii solicită reluarea emisiei postului de radio Antena C

Peste 100 de persoane s-au adunat duminică, 17 decembrie în faţa sediului postului de radio Antena C, solicitând reluarea emisiei acestuia.

La acţiune au fost prezenţi membrii colectivului, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai partidelor politice, precum şi radioascultători şi susţinători ai postului de radio. Oamenii au protestat astfel împotrivă sistării emisiei postului şi a ceea ce au numit „farsa cu bomba” care a avut loc noaptea trecută, în urma căreia au fost evacuaţi toţi jurnaliştii de la Antena C, iar uşile fiind sigilate şi păzite de poliţişti

Vasile State, care a fost demis joi din funcţia de director al postului, a declarat pentru Info-Prim Neo că afirmaţiile întreprinderii Radiocomunicaţii despre defecţiunile tehnice care au dus la sistarea emisiei sunt invenţii. Nu s-a întâmplat niciodată, în 8 ani de emisie, să iasă din funcţiune un mecanism care să deconecteze toate cele 4 emiţătoare. Potrivit lui State, serviciile de la Radiocomunicaţii au afirmat că reluarea emisiei va fi posibilă peste 10 zile. Între timp „a apărut” o altă defecţiune care a dus la sistarea semnalului retransmis prin fir, a mai declarat State.

Prezent la acţiunea de protest, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor, Valeriu Saharneanu a declarat că „farsa cu bomba” este un scenariu care a mai fost utilizat şi în 2004, când jurnaliştii de la „Teleradio-Moldova” au fost evacuaţi cu forţa. Potrivit lui, Radio Moldova a degradat, s-a transformat într-un instrument de propagandă a partidului de guvernământ, mai mult ca probabil că se va întâmpla la fel şi cu radio Antena C, pentru că se vede clar că este o comandă politică. Saharneanu a mai spus că a fost şi la Euro TV, unde a văzut acelaşi lucru: mulţi poliţişti, care urmăresc jurnaliştii, membri ai colectivului plângând, pentru că vor trebui să-şi caute un alt loc de muncă, deoarece deontologia profesională nu le va permite să se înregimenteze.

Ştefan Urâtu, preşedintele Comitetului Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova susţine că ceea ce se întâmplă este foarte regretabil pentru o ţară care declară că merge spre Europa, că vrea să construiască democraţia şi să respecte drepturile omului. El a spus că până la ziua de ieri încă mai considera că într-adevăr se încearcă să se conformeze activitatea celor 2 posturi cu prevederile legii, dar a înţeles că sunt şi alţi radiodifuzori locali, care activează şi în prezent pe aceeaşi bază şi nu au nici o problemă. El a spus că după dispariţia semnalului prin eter, a fost la Radiocomunicaţii unde a discutat cu reprezentanţi ai acestei întreprinderi, dar explicaţiile pe care le-au dat ei nu rezistă nici unei critici. Potrivit sursei citate, înlăturarea defectelor despre care i s-a vorbit nu poate să dureze mai mult de 10-15 minute.

Alexandru Mihai comisarul oraşului a refuzat să vorbească cu reprezentanţii presei şi să ofere informaţii despre aşa zisa bombă. El doar a declarat că acţiunea din faţa sediului Antenei C este neautorizată şi că persoanele prezente aici trebuie atrase la răspundere administrativă.

Acţiunea din faţa Antenei C a fost urmărită de mai mulţi bărbaţi, îmbrăcaţi în civil, care stăteau la câţiva metri depărtare de mulţime. Alte 2 persoană filmau desfăşurarea acţiunii şi participanţii la aceasta.

Conform anunţurilor anterioare, sâmbătă, 23 decembrie, Antena C şi Euro TV vor organiza o acţiune de protest autorizată în legătură cu decizia de reorganizare a celor 2 instituţii şi demiterea directorilor. // Info-Prim Neo

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare