Socialiștii vor ca experți internaționali să investigheze cazul Butmalai

Socialiștii în frunte cu Igor Dodon sunt de părere că decesul fostului deputat PLDM, Ion Butmalai, produs recent, este un caz revoltător și lasă să se înțeleagă că acesta nu ar fi unul întâmplător. Mai mult, PSRM consideră că acesta ar face parte dintr-un șir de acțiuni criminale care au loc în ultimul timp în Republica Moldova și pe care ei le califică deloc întâmplătoare.

În opinia socialiștilor, Butmalai s-a remarcat în ultimii ani în calitate de “critic şi demascator aprig al acţiunilor criminale, înfăptuite de înalţi demnitari de stat din Moldova”, iar decesul lui ar trezi bănuieli în contextul în care acesta urma să suțină două conferințe de presă, pe care le-a anulat pe ultima sută de metri.

Mai mult, ei consideră că tragedia vine să completeze lanţul de crime scandaloase din ultimii ani, făcând legătura cu ultimele crime care au stârnit opinia publică, între care omorul mamei jurnalistului Dmitri Ciubașenco.

“Trezeşte bănuieli faptul că aceste două omoruri au coincis în timp cu arestarea activiştilor mişcărilor de opoziţie Pavel Grigorciuc, Mihail Amerberg, precum şi activistului partidului „Patria”, Nicolai Ţipovici. Mai mulţi reprezentanți ai societăţii noastre  califică aceste evenimente drept elemente ale unui lanţ unic de răfuire a guvernării cu cei care împărtăşesc viziuni diferite de cea oficială”, își exprimă socialiștii poziția într-un comunicat remis presei.

Într-un final, ei sunt de părere că investigarea crimei trebuie să fie dusă până la sfîrşit, solicitând în acest sens efectuarea unei anchete deschise şi transparente, cu atragerea experţilor din străinătate şi madiatizarea la maximum a anchetei în presă. De asemenea, ei admit că ar putea cere crearea unei comisii de anchetă parlamentare speciale pentru investigarea circumstanţelor morţii lui Ion Butmalai, precum şi a acţiunilor împotriva activiştilor societăţii civile, indicaţi mai sus.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.