Socialiștii promit să anuleze hotărârea privind marcarea Zilei Europei pe data de 9 mai

Partidul Socialiștilor intenționează să anuleze hotărârea Parlamentului privind marcarea Zilei Europei pe data de 9 mai.

Despre aceasta a anunțat la o conferință de presă secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

„ Pe 9 mai este Ziua Victoriei, ziua în care și poporul Republicii Moldova a sărbătorit o mare victorie împotriva ciumei fasciste… Și celor care vor să ne impună Ziua Europei, vreau să le spun că nu ar exista nici Europa fără Ziua Victoriei. Această zi mai poate fi numită Ziua eliberării Europei”, a afirmat Vlad Batrîncea.

Acesta a propus guvernării să numească oricare altă zi – Ziua Europei.

„În noul Parlament, noi, socialiștii vom anula această hotărâre scandaloasă a Parlamentului, privind sărbătorirea pe 9 mai a Zilei Europei”, a spus Batrîncea.

El a mai spus că socialiștii propun „să învețe din experiența altor țări, în special Franța, unde în ultimii 100 de ani nici un monument istoric nu a fost distrus și statul are grijă de fiecare monument, indiferent de conotația sa istorică, ideologică sau politică”.

Precizăm că acum doi ani Parlamentul a adoptat o decizie, potrivit căreia Ziua Victoriei şi Ziua Europei vor fi sărbătorite, în aceeași zi, pe 9 mai. Atunci deputații au spus că cele două sărbători nu se contrazic, ele se complementează.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.