Socialiştii au părăsit şedinţa Parlamentului: Vom solicita demiterea lui Andrian Candu!

Fracțiunea Partidului Socialiştilor a părăsit ședința de astăzi a Parlamentului, pe motiv că proiectele înaintate de fracțiune privind demiterea și revocarea din funcție a mai multor directori de instituții nu au fost aprobate. Astfel, fracțiunea socialișilor a cerut revocarea din funcție a membrilor CEC, A directorului CNA, Procurorului General, dar și a conducerii ANRE.

Imediat după părăsirea sălii de şedinţe, deputaţii socialişti au declarat că fracțiunea PSRM va cere demisia președintelui Parlamentului, Andrian Candu.

“Atunci când se vine cu proiecte care să miște Republica Moldova, acestea sunt blocate. Noi vrem demisia tuturor funcționarilor corupți: procurorul general,  toată compnența CEC și conducerea CNA. Pe noi nu ne interesează războiul politic asupra PLDM. Domnul Candu spune că numai dânsul poate propune demiterea procurorului general. Noi nu suntem satisfăcuți. Revenim la proiectul de hotărâre cu privire la demiterea lui Candu”, a declarat socialistul Vlad Bătrâncea.

Potrivit lui, organizarea alegerilor anticipate reprezintă singura șansă pentru Moldova, aceasta însă după ce vor fi demişi şefii instituţiilor care pot influenţa rezultaul unui eventual scrutin. „Noi, socialiștii, suntem pe poziția că Moldova este un stat capturat. Nu avem un Guvern funcţinal. iar singura soluție sunt alegerile anticipate”, a adăugat Bătrâncea.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.