Smirnov i-a pus lui Voronin cinci conditii inacceptabile

Moldova.ORG – Chişinăul şi Tiraspolul ar trebui să-şi construiască relaţiile de prietenie şi colaborare, pornind de la principiile respectului reciproc al suveranităţii, integrităţii teritoriale şi neamestecului în afacerile interne. Părţile ar trebui să decidă neîntârziat asupra delimitării graniţei de stat, ţinând cont de linia de demarcaţie existentă, de facto, a controlului teritorial. Relaţiile comercial-economice şi tehnico-ştiinţifice ar trebui să se bazeze pe principii de bună vecinătate şi parteneriat egal şi să nu se înainteze pretenţii reciproce asupra proprietăţilor. În ceea ce priveşte misiunea de pacificare care se află în zonă, aceasta ar trebui să rămână neschimbată, precum a fost stabilit anterior între cele două părţi şi Federaţia Rusă.

Acestea ar fi, în esenţă, cele cinci condiţii, considerate de experţi “inacceptabile”, pe care liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov i le-a înaintat preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul întâlnirii secrete de la Tighina (Bender) de vineri, 11 aprilie 2008. Respectivele condiţii se conţin în textul aşa-numitului “Acord de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi republica moldovenească nistreană”, proiect pe care Smirnov i l-a transmis lui Voronin în cadrul întrevederii, dar despre care preşedinţia moldoveană nu a scris nimic în comunicatul său oficial. Aşa-numitul proiect de Acord a fost făcut public, însă, în aceeaşi zi, de presa de la Tiraspol şi cea de la Moscova. În schimb, rămâne necunoscut conţinutul documentului pe care şeful statului moldovean i l-a transmis, la rândul său, liderului separatist de la Tiraspol, fapt despre care însuşi preşedintele Voronin a anunţat imediat după întâlnirea cu Smirnov, în cadrul unui breafing convocat doar pentru patru televiziuni loiale puterii comuniste. Presa independentă de la Chişinău, nefiind admisă la preşedinţie.

Analiştii politici de la Chişinău cred că este vorba despre înţelegerea “la pachet” între Chişinău şi Moscova, “pachet de propuneri” elaborat în secret de consilierii preşedintelui Voronin, fapt ce a scandalizat opinia publică din R.Moldova, inclusiv opoziţia din Parlamentul moldovean. Despre existenţa reală a acestui plan negociat pe axa Chişinău-Moscova a vorbit recent la PRO TV-Chişinău analistul politic internaţional foarte bine informat, Vladimir Socor. Acesta a afirmat că a luat cunoştinţă de conţinutul “pachetului” moldo-rus, în care, potrivit lui, “Moldova nu face cedări semnificative Rusiei”. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.