Slovacia interesata de colaborare comercial-economica cu R.Moldova

Moldova.ORG – „Agenţii economici din Slovacia sînt interesaţi de implementarea unor proiecte investiţionale concrete în ţara Dvs”, a declarat luni la Chişinău Ministrul Afacerilor Externe al Slovaciei, Jan Kubiš, care este şi Preşedinte în exerciţiu al Comitetului de Minştri al Consiliului Europei.

La întrevederea cu autorităţile de la Chişinău, şeful diplomaţiei slovace şi-a exprimat speranţa că relaţiile comercial-economice dintre Moldova şi Slovacia vor fi esenţial impulsionate după Forumul economic moldo-slovac ce s-a desfăşurat luni la Chişinău, dar şi după semnarea la 7 aprilie a Acordului interguvernamental cu privire la promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, document semnat de miniştrii de externe ai Moldovei şi Slovaciei.

În vederea stimulării schimburilor comercial-economice dintre Moldova şi Slovacia, Jan Kubiš a anunţat public faptul că ţara sa examinează în prezent posibilitatea aderării la Centrul comun pentru eliberarea vizelor, care activează pe lângă ambasada Ungariei la Chişinău.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.