Sinodul: Biserica Ortodoxă din Moldova va bate din nou la uşa Puterii de Stat

Biserica Ortodoxă din Moldova condamnă paradele gay, „care compromit integritatea spirituală a poporului” şi va bate din nou la uşa Puterii de Stat pentru a cere întreprinderea unor acţiuni de protecţie a populaţiei de toate formele de manifestare a „pornirilor homosexuale”.

O decizie în acest sens a fost luată miercuri, 3 septembrie, la şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Potrivit acesteia, Legea privind egalităţii de şanse, care ar permite căsătoriile persoanelor de acelaşi gen, este nu doar una inumană, ci profund antipopulară. „ Prin complicitatea de care dă dovadă Statul, promotorii homosexualităţii îşi întăresc campaniile de mediatizare”, susţin membrii Sinodului.

În aceste condiţii, înalţii ierarhi bisericeşti au decis să convingă încă o dată autorităţile să anuleze „o lege pe cât de ruşinoasă , pe atât de periculoasă pentru întreaga societate”. Totodată, Biserica Ortodoxă a precizat că nu va permite manifestări violente din partea preoţimii.

În acelaşi context, Biserica Ortodoxă a aprobat o altă decizie în care îşi exprimă suspiciunea faţă de anumite valori occidentale, cum ar fi, admiterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Aceasta, alături de admiterea eutanasiei şi a avortului, reprezintă grave probleme de moralitate cu care se confruntă societatea în UE.

„Biserica Ortodoxă nu are pretenţii de a dicta direcţii economice sau politice, dar îşi rezervă dreptul de a sta la veghe asupra integrităţii spirituale a poporului”, se mai arată în decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe.

În total, la şedinţa de astăzi au fost aprobate 11 documente, mâine Sinodul Bisericii Ortodoxe îşi va continua lucrările la mănăstirea Căpriana.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.