Urmează a fi simplificate procedurile vamale pentru investitorii străini. Despre aceasta a discutat astăzi Directorului Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, cu Thomas Moser, Director General al ÎCS Danube Logistics SRL, companie care administrează Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG).
”Prin reformele demarate, ne propunem să creăm un mediu competititiv pentru investitorii din diverse ramuri ale economiei, astfel încât aceștia să beneficieze de cele mai inovatoare instrumente de administrare vamală”, a declarat Vrabie.
În cadrul discuțiilor au fost relatate o serie de aspecte care necesită a fi optimizate în vederea asigurării unei bune funcționări a portului și creării de condiții favorabile pentru rezidenții acestei zone.
Părțile au stabilit o agendă de acțiuni care se preconizează a fi întreprinse în perioada imediat următoare de către grupul de lucru constituit în acest sens.
Respectivele măsuri prevăd identificarea soluțiilor de simplificare a procedurilor vamale, precum și ajustarea cadrului legislativ existent, astfel încât noile prevederi să reglementeze inclusiv activitatea PILG. La această temă, Rosario de Blasio, Înaltul Consilier al UE în domeniul vamal a precizat că în cadrul acestor demersuri vor fi luate în considerație cele mai bune practici comunitare, astfel încât rezultatele obținute să corespună exigențelor standardelor internaționale.