Serviciul Secret american se desecretizează pe Twitter

Celebrul ‘Secret Service’, poliţia de elită responsabilă de securitatea preşedintelui SUA, a început luni să emită mesaje pe noul său cont oficial Twitter, informează AFP.

‘Utilizând reţelele sociale, sperăm să ne întărim operaţiunile de recrutare, furnizând totodată un instrument informativ şi de natură să ajute întreprinderile şi persoanele să manifeste interes pentru agenţia noastră’, a explicat directorul adjunct al Serviciului Secret, Mickey Nelson.

Contul @SecretService, care a început să emită mesaje luni, avea deja peste 5.000 de abonaţi la amiază. Utilizatorii Twitter se interesau de condiţiile de recrutare sau îşi exprimau perplexitatea faţă de prezenţa pe internet a unei agenţii pentru care discreţia este definitorie.

Creat iniţial în 1865 pentru a lupta împotriva falsificatorilor de bani, prerogativă pe care şi-a păstrat-o, Serviciul Secret şi-a extins competenţele la protecţia preşedintelui SUA în 1901, după asasinarea preşedintelui William McKinley. Agenţii săi mai protejează demnitarii străini aflaţi în vizită în SUA.

Serviciul Secret, care depinde de Departamentul Securităţii Interne, are – potrivit site-ului său internet – 3.200 de agenţi, 1.300 de poliţişti în uniformă /care sunt postaţi la intrări şi în interiorul complexului Casei Albe/, iar alţi 2.000 angajaţi sunt afectaţi serviciilor tehnice şi administrative.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare