Serghei Lavrov vine la Chişinău

Ministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, va efectua o vizită de lucru la Chişinău, pe data de 22 noiembrie 2011, la invitaţia viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă.

Agenda vizitei cuprinde, pe lângă întrevederea cu ministrul Iurie Leancă, întâlniri cu Preşedintele interimar, Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Marian Lupu, şi cu Prim-ministrul, Vlad Filat. 

În cadrul vizitei şefului diplomaţiei ruse la Chişinău, este preconizată semnarea unor documente bilaterale, care se va desfăşura marţi la sediul MAEIE.

La începutul lunii iunie, Lavrov spunea că Tiraspolul şi Chişinăul trebuie să renunţe la poziţiile lor radicale, iar Transnistriei trebuie să i se acorde un statut special, pentru că nici ideea independenţei Transnistriei, nici cea a Moldovei ca stat unitar nu-şi găsesc sprijin internaţional.

“Organizăm la 21 iunie, la Moscova, o întâlnire în format ‘5 plus 2′ (Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus UE şi SUA ca observatori), unde toate părţile sunt aşteptate şi unde am dori să declarăm fără echivoc că relansăm procesul politic”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru postul de radio Eho Moskvî.

Tiraspolul şi Chişinăul trebuie să renunţe însă la poziţiile lor extreme şi radicale, care împiedică reglementarea transnistreană, a spus ministrul rus de externe.

“Dacă moldovenii zic: ‘Nu vom negocia decât pe baza legii din 2005 referitoare la statul unitar’, Tiraspolul nu va ezita să dea replica: ‘şi noi, cei de pe partea stângă (a Nistrului – n.r.), nu vom vorbi decât plecând de la referendumul (…) cu privire la independenţa noastră’ “, a spus şeful diplomaţiei de la Moscova.

“Trebuie să se renunţe la aceste poziţii extreme”, a pledat Lavrov.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.