Serghei Ivanov: Pacificatorii din Transnistria nu pleaca

Oficiali rusi si ceceni infirma declaratia premierului moldovean, Vasile Tarlev, despre faptul ca armamentul rusesc din regiunea transnistreana este vandut in zonele fierbinti, in special in Cecenia.

Ministrul rus a Apararii, Serghei Ivanov, a declarat ca “raspunde cu capul pentru bazele militare rusesti. De aici armamentul nu pleaca”. Ivanov a mai adaugat ca Transnistria are si forte armate proprii, care isi pazesc, dupa cum crede el, destul de bine propriile depozite.

Ivanov a mai declarat ca pacificatorii rusi nu vor parasi regiunea transnistreana pana nu va fi adoptata o decizie politica in acest sens. In acelasi timp, el a accentuat ca implicarea in operatiunea pacificatoare a altor state, nu va deranja Moscova, desi demersurile de pana acum ale Chisinaului privind schimbarea formatului operatiunii nu au fost sustinute si nici nu au fost introduse pe agenda negocierilor in problema transnistreana, din 27-28 octombrie.

Presa rusa a mai publica astazi si declaratia viceministrului de Interne al Ceceniei, Ahmed Dakaev, care a declarat ca nu detine informatii despre traficarea armamentului din Transnistria in regiunea Cecena, calificand aceste afirmatii ca fiind cu substrat politic.

La fel, un oficial al departamenului de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, a dezmintit afirmatiile premieruluii moldovean si a cerut probe, care sa le confirme. In context, el a amintit ca despre comertul ilegal cu arme din regiunea transnistreana se vorbeste de 15 ani, dar niciodata nu s-au adus probe palpabile.

Amintim ca, joi, premierul Vasile Tarlev, intr-o discutie cu jurnalisti rusi, a acuzat Traspolul de comercializare ilicita a armamentului rusesc, care, potrivit lui, a fost utilizat inclusiv la Beslan. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.