Şefii serviciilor secrete din Moldova şi Ucraina s-au întâlnit la Odesa

Astăzi, la Odesa a avut loc o întâlnire trilaterală între directorul SIS Ghorghe Mihai, şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Valentin Nalivaicenko, şi Udo Burkholder, şeful misiunii UE.

Cei trei au discutat despre criminalitatea transfrontalieră, contrabandă, migraţie ilegală şi despre planurile ulterioare de activitate.

Directorul SIS, Gheorghe Mihai, a menţionat «nivelul înalt de încredere şi de deschidere în cooperarea serviciilor secrete din Ucraina şi a partenerilor din UE. Totuşi, nesoluţionarea conflictului transnistrean continuă să genereze riscuri şi ameninţări pentru securitatea regională».

Cele trei părţi au apreciat ca un succes operaţiunile de protecţie a hotarelor comune, inclusiv operaţiunea «NIKONIY». În rezultatul acesteia, au fost descoperite numeroase cazuri de contrabandă, migraţie ilegală şi escrocherii vamale.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.