Scandal diplomatic între Lituania și Austria din cauza unui ofițer KGB

De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Recent, Lituania a hotărât rechemarea “pentru consultări” a ambasadorului său la Viena, după ce autorităţile austriece au eliberat un fost ofiţer KGB, Golovatov Mihail, dat în urmărire de Vilnius pentru implicarea într-un masacru comis de trupele sovietice în 1991, în capitala lituaniană.

“Ambasadorul va fi rechemat pentru consultări”, a declarat luni, 18 iulie, presei , ministrul adjunct de externe Asta Skaisgiryte, după o discuţie cu preşedintele Dalia Grybauskaite, scrie Moldpres, citând agenţiile de presă internaţionale.

De asemenea, a fost acuzată Austria că a “ignorat solidaritatea europeană și a încălcat dreptul european” atunci când l-a pus în libertate pe Mihail Golovatov, reţinut cu 24 de ore mai devreme pe baza unui mandat de arest european emis de Vilnius, pentru “crime împotriva umanităţii şi crime de război”.

Conform autorităţilor austriece, acest mandat era prea vag. Golovatov, în vârstă de 62 de ani, este căutat pentru rolul avut în atacul asupra turnului televiziunii din Vilnius, la 13 ianuarie 1991, în timpul unei tentative sovietice de a pune capăt mersului Lituaniei spre independenţă.

Atacul, purtat de unitatea specială Alpha condusă de Golovatov, s-a soldat cu cel puţin 14 morţi şi 700 de răniţi.
Anterior a fost raportat că ex-comandantul unităţii "Alpha", noaptea târziu, s-a întors la Moscova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.