Sărbătorile de iarnă, întâmpinate cu tradiții de moldovenii din Belgia

În seara de 27 decembrie, Ambasada Republicii Moldova la Bruxelles a fost gazda unei frumoase serate dedicate sărbătorilor de iarnă. Îmbrăcaţi în straie naţionale, reprezentanţii comunităţii moldovenilor din Belgia au venit cu colinde şi urări de bine în adresa gazdelor.

Potrivit organizatorilor, evenimentul s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, prietenească, cu cântece şi dansuri specifice zonei de sud a Moldovei, a cărei reprezentanţi sunt cei mai numeroşi la Bruxelles. De asemenea, nu au lipsit din program tradiţionala Capră şi poeziile tematice ale celor mici.

La fel, serata a prilejuit o ocazie de a discuta problemele de interes comun, dar şi de a degusta vinul, sarmalele şi plăcintele moldoveneşti pregătite de gazde. Pe tot parcursul serii, publicul a fost delectat de un recital de piese de suflet interpretate de către oaspeţi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.