Sărbătoare în Portugalia pe ritmuri populare/ FOTO

Pe 20 octombrie, la sediul Centrului Cultural Moldav din Portugalia a fost organizată sărbătoarea cu genericul “Dragostea de glie nu se deprinde-n academie!”, dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova, Zilei Limbii Noastre precum şi celebrării a 5 ani de activitate a ansamblurilor de dansuri populare “Hora Moldovenilor” și “Brîuleț”.

Evenimentul a început cu partea festivă prezentată de Nadejda Boghenco, reprezentată a diasporei, care a ţinut să vorbească despre lucruri sfinte precum baştină, meleagul natal sau dorul de casa părintească.

Invitatul de onoare al sărbătorii a fost Consulul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Portugheză, Oleg Railean, care a adus un mesaj de felicitare ansamblurilor de dansuri populare “Hora Moldovenilor” și “Brîuleț” ale Centrului Cultural Moldav cu ocazia aniversării a 5 de la fondare.

Totodată, acesta le-a înmânat diplome de recunoștință din partea Ambasadei Republicii Moldova în Republica Portugheză pentru promovarea și valorificarea folclorului muzical-coreografic din Republica Moldova, pentru meritele deosebite în păstrarea portului și a tradiției populare departe de meleagurile țării.

Sărbătoarea a continuat cu o horă, în care s-au prins cu mic și mare. Potrivit organizatorilor, aceasta este una dintre cele mai importante sărbători ale Centrului Cultural Moldav.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.