Săptămâna promovării investiţiilor în Republica Moldova

De Mario Balint

Începând de marţi 22 iunie şi până vineri, inclusiv, la Palatul Republicii din Chişinău va avea loc săptămâna investiţională “Moldova Business Week 2010”, sub genericul “Criza mondială – provocări şi noi oportunităţi pentru economia Moldovei”.

Obiectivul ţintă al acestui eveniment este de a intensifica fluxurile investiţionale spre Republica Moldova.

Organizatorii evenimentului sunt ministerul economiei, organizaţia de atragere a investiţiilor şi de promovare a exportului din Moldova, în cooperare cu forumul economic Vienez, care îşi propun să ofere, în cadrul săptămânii investiţionale, toată informaţia necesară privind oportunităţile investiţionale în Republica Moldova.

“Moldova Business Week 2010” va cuprinde forumuri bilaterale (B2B), cu participarea agenţilor economici din România, Italia, Federaţia Rusă, Turcia, Republica Cehă, Polonia, precum şi din alte ţări care investesc sau au intenţia de a plasa investiţiile în Republica Moldova.

Evenimentul, ce se va desfăşura în perioada 22-25 iunie, cuplează, de fapt, 3 manifestări de anvergură: cea de-A 6-a ediţie a forumului internaţional al investiţiilor, Vienna economic forum – Chisinau meeting, precum şi expoziţia proiectelor investiţionale – produsă de către organizaţia de promovare a exportului, sub patronajul primului ministru al Republicii Moldova.

La forumurile bilaterale (B2B), din cadrul săptamânii investiţionale "Moldova Business Week 2010", sunt aşteptaţi să participe agenţi economici din România, Italia, Federaţia Rusă, Turcia, Republica Cehă, Polonia, precum şi din alte ţări care investesc sau au intenţia de a plasa investiţii în Republica Moldova.

Vor fi luate în discuţie noile instrumente ale guvernului Republicii Moldova pentru atragerea investiţiilor, tehnologiile performate, reţelele innovative ca o nouă formulă a cooperării regionale şi oportunităţile de investiţii în diferite sectoare ale economiei Republicii Moldova.

Obiectivul ţintă al acestui eveniment, îl reprezintă intensificarea fluxurilor de investiţii spre Republica Moldova, prin atragerea atenţiei investitorilor străini asupra ţării, ca o destinaţie favorabilă investiţiilor, de facilitare a dialogului intre investitori şi companiile locale, indentificare şi promovare a proiectelor investiţionale de perspectivă, precum şi focusarea atenţiei investitorilor asupra unor sectoare concrete ale economiei naţionale.

Deşi aflat în fruntea guvernului de puţin timp, premierul Vlad Filat a reuşit să imprime executivului o dinamică pozitivă în vederea stimulării dezvoltării economice a Republicii Moldova într-un timp cît mai scurt.

În acest context, au fost luate cîteva măsuri de stimulare a investiţiilor şi au fost demarate studii de piaţă în vederea diversificării surselor energetice.

Plafonul de garantare al creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) active va fi dublat, pînă la 700 mii lei, iar pentru cele nou create, acesta va fi triplat, pînă la 300 mii lei.

Fondul de garantare urmează să fie suplimentat cu cel puţin 100 milioane de lei, ceea ce va asigura pentru început garantarea creditelor la aproximativ 700 de IMM-uri.

Energia, un subiect important al discuţiilor

În ceea ce priveşte energia, guvernul de la Chişinău realizează studii pentru construirea unui terminal de gaze lichefiate în portul Giurgiuleşti, pentru a diminua dependenţa de gazele ruseşti, după cum a declarat vice-ministrul economiei din Republica Moldova, Ilarion Popa, în cadrul celei de-a 10 ediţii a Forumului Regional al Energiei FOREN, organizat la Neptun, România, în perioada 13-17 iunie.

Mai mult, sistemul energetic moldovenesc a acumulat datorii de 2,4 miliarde de dolari către Gazprom.

În paralel, interconectările energetice cu România, promise de ministrul român Adriean Videanu, în recenta sa vizită la Chişinău, par să bată pasul pe loc, ceea ce îngrijorează autorităţile moldovene.

Proiectul liniei electrice de interconexiune între Republica Moldova şi România, Suceava-Bălţi de 400 kV, este sub semnul întrebării.

Ilarion Popa spune că că, după încheierea studiului de fezabilitate pentru acest proiect, urmează ca ministerul economiei să semneze contracte cu banca europeană de investiţii (BEI) şi banca europeană pentru reconstrucţie şi dezvoltare (BERD), dispuse să finanţeze proiectul dat.

Lucrările de construcţie ar urma să înceapă în 2011.

În 2004, întreprinderea de stat Moldelectrica şi compania naţională de transport a energiei electrice din România – Transelectrica au semnat, la Bucureşti, memorandumul de înţelegere pentru realizarea proiectului Suceava – Bălţi 400 kV.

Costul acestui proiect este estimat la aproximativ 20 milioane euro şi urmează să fie finalizat în 2012.

Linia Suceava – Bălţi 400 kV este o componentă a proiectului de integrare a sistemelor energetice din Moldova şi Ucraina cu cel al statelor din UE în cadrul Uniunii pentru Coordonare a Transportatorilor de Energie Electrică (UCTE).

Economia Republicii Moldova are un trend ascendent

Eforturile Guvernului Filat nu au rămas fără rezultate.

Economia Republicii Moldova a crescut în primele trei luni ale acestui an cu 4,7 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit biroului de statistică, volumul bunurilor a crescut cu 0,2 %, iar volumul serviciilor s-a micşorat cu 0,5 %, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

Volumul impozitelor colectate la bugetul public naţional a înregistrat o creştere de 17,4% în raport cu perioada similară a anului 2009, influenţând, astfel, creşterea produsului intern brut cu 2,8%.

În acelaşi timp, consumul final s-a majorat cu 1,5%, exportul şi importul de bunuri şi servicii majorîndu-se cu 4,7% şi, respectiv, 1,3% faţă de perioada respectivă a anului precedent.

Economia Republicii Moldova va înregistra creşteri cu 2,5% în acest an şi cu 3,6% în 2011, potrivit unui raport al băncii mondiale.

În raport se mai arată că singurele ţări din Europa şi Asia Centrală care vor înregistra scăderi ale economiei în acest an sunt România şi Letonia.

Recorduri de creştere economică vor înregistra Uzbekistanul şi Turcia, cu o evoluţie de 8,3%, respectiv 6,3% în 2010.

Turcia este un partener economic important al Republicii Moldova, iar săptămâna investiţională Moldova Business Week 2010, care începe marţi, la Chişinău, speră să crească valoarea investiţiilor turce în Moldova.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.