Cine n-o fo la Săpânţa degeaba o ajiuns în Maramu. Vorba asta o repetă mai mulţi moroşeni, iar în glasul lor se simte doza de mândrie. No bine! E musai să vedem „bătrâna localitate de pe malul Tisei. Săpânţa îşi deapănă istoria de mai bine de şase secole, fiind atestată documentar la 1373.
În centrul satului, oamenii locului au înşirate pe garduri fel de fel de cergi miţoase, ii, zadii, peretare, prosoape brodate. Toate sunt puse pentru a fi admirate, dar şi pentru a provoca pe cei care trec pe la Săpânţa să cumpere ceva care le-ar aminti de Maramureş, inclusiv de satul de pe malul Tisei.
Săpânţa este mult mai mult decât o localitate, e un brand al Maramureşului. Aici vin o mulţime de oameni pentru a vedea, în primul rând Cimitirul Vesel, care poate concura cu Valea Regilor în privinţa originalităţii şi ineditului.
Aici, la Cimitirul Vesel moartea este luată în derâdere. Deşi, s-ar părea că un cimitir e un loc al tristeţii, la Săpânţa se râde cu mare poftă. Cele care provoacă ilaritatea sunt epitafurile de pe mai bine de opt sute de cruci. Umorul sfidează moartea doar la Săpânţa. Cuvintele neaoşe, în grai maramureşean, ni-i prezintă pe cei plecaţi la Domnul. Aflăm prin ce au trecut şi ce au făcut cât au trăit pe pământ.
Primul epitaf a fost scris la 1935 de către Stan Ioan Pătraş. Acum câţiva ani a plecat la Domnul, iar de epitafuri a început a avea grijă Dumitru Pop, ucenicul său.
Săpânţa mai are cu ce se mândri în afară de Cimitirul Vesel. E vorba de Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail”, cu cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Aceasta are 78 de metri şi e mai mare chiar decât Statuia Libertăţii.
Mănăstirea Săpânţa-Peri este placată cu 8, 5 kilograme de aur, iar cea mai mare cruce, de şapte metri este învelită cu patru kilograme de aur.
Deşi a fost sfinţit la 31 august 2003, sfântul locaş are o pornire mai veche, mai degrabă fiind continuatorul unei vechi sihăstrii, care există încă prin 1391.
Mănăstirea Săpânţa-Peri a fost distrusă în 1703. Abia peste aproape 300 de ani, în Parcul Dendrologic „Livada” a fost începută construcţia unui noi biserici, la o distanţă mică faţă de locul unde s-a aflat biserica voievodală. Sfântul locaş de la 1391 era la Peri (actualmente sat în Ucraina).
Mulţumesc Centrului de Pelerinaj „Emaus” al Mitropoliei Basarabiei pentru susţinere la realizarea materialului.
