De Constantin Tănase
Două manifestări politice, avute loc recent, au pus în lumină adevărata natură a stângii politice moldovene – manifestările de duminică dedicate comemorării victimelor deportărilor comuniste şi lansarea, sâmbătă, de către PD a „platformei sociale”.
De ce comuniştii nu vor să condamne crimele comunismului
Manifestările de duminică, dedicate comemorării victimelor deportărilor comuniste, au pus în lumină nişte „calităţi” ale partidelor de stânga din R. Moldova care, în mod obişnuit, nu se observă clar din cauza ambalajului demagogic despre lupta lor pentru „drepturile sociale ale populaţiei”. Stânga politică de la Chişinău se face a uita că în afară de drepturi sociale o populaţie mai are dreptul să fie şi popor care are memorie istorică, în cazul nostru – dreptul de a şti ce a făcut din românii basarabeni regimul comunist sovietic de la 1940 încoace.
Avangarda şi hegemonul stângii moldovene, comuniştii, şi-au manifestat constant şi deschis dispreţul şi ura (de clasă) faţă de foştii deportaţi, continuând să-i trateze ca pe „duşmani ai poporului”. Nu au fost prea departe de o asemenea abordare nici guvernările „democratice”, actuala guvernare fiind prima care anul acesta a organizat manifestări oficiale, la nivel naţional. Comuniştii şi-au dat arama pe faţă şi nu au participat la manifestările de duminică. Nu a participat nici partidul „social-democrat” al lui Şelin. Astfel, aceste partide de stânga şi-au demonstrat adevărata lor esenţă ca fiind antinaţionale (antimoldoveneşti) şi antipopulare, recunoscând indirect că se identifică cu şi se revendică din fostul partid comunist stalinist, că-i continuă tradiţiile, doctrina şi idealurile. Devine clar în felul acesta de ce comuniştii nu doresc să condamne crimele regimului comunist sovietic.
PD între retorică şi fapte
Nici după două decenii de democraţie şi pluralism politic, stânga moldoveană, fiind dominată de comunişti (partid de extremă), nu a scăpat de boala ei congenitală şi nu s-a transformat într-o forţă social-democrată europeană. Astăzi această sarcină şi-o asumă Partidul Democrat (Lupu-Diacov). E o încercare salutară. Marea problemă a social-democraţiei din R. Moldova, o ţară cu o populaţie preponderent de stânga şi nostalgică, constă în aceea că doctrina de stânga a fost uzurpată de milionarii marxist-leninişti din partidul lui Voronin, partid care nu are nimic în comun cu stânga social-democratică europeană. Comuniştii lui Voronin au monopolizat stânga şi centru-stânga scenei noastre politice, promovând un mesaj demagogic, populist, menţinându-se la putere prin resuscitarea nostalgiilor după vechiul regim şi speculând idealuri moarte. Aflându-se opt ani la guvernare, comuniştii au promovat, în plan economic, o politică a capitalismului de stat care i-a îmbogăţit pe o şleahtă de parveniţi, iar în plan politic şi ideologic – vasalitatea necondiţionată faţă de Moscova, ura deschisă faţă de România, dezbinarea societăţii pe criterii lingvistice, etnice şi religioase.
O viaţă politică normală şi civilizată în R. Moldova nu e posibilă fără o stângă civilizată, europeană. La acest rol, repet, aspiră PD, partid parlamentar în frunte cu un lider prezidenţiabil (Lupu). Iată de ce, era de aşteptat ca lansarea platformei sociale a PD să dea un răspuns la întrebarea dacă această formaţiune este capabilă să se dezică de reminiscenţele ideologiei comuniste şi să devină o forţă politică democratică, naţională şi europeană, iar faimosul „centrism” propovăduit de Diacov să fie înlocuit cu o poziţie tranşantă în chestiunile „sensibile”, îndeosebi în cele identitare. Celebra (şi de tristă faimă) declaraţie a lui M. Lupu că din punct de vedere istoric vorbeşte româna, iar din punct de vedere politic – moldoveneasca reflectă ca într-o picătură de rouă marea încurcătură în care s-a pomenit acest partid din propria sa vină. E o mare iluzie convingerea că prin această poziţie PD şi-ar proteja electoratul şi s-ar distanţa de „radicalii de dreapta”, adunând voturi în plus. Din păcate, PD perseverează în acest sens, fapt ce nu-l distanţează de comunişti, ci dimpotrivă. Astfel, la mitingul de duminică, liderul PD, referindu-se la prezenţa în Piaţă a drapelelor României, a declarat că apreciază „negativ” acest fapt şi că „pe viitor va trebui să facem concluziile respective(!?)”. Ce fel de „concluzii”, mă întreb!? În legătură cu aceste drapele, afirmă Lupu, „apar întrebări absolut logice: de ce în ţara noastră apare „drapelul altui stat”? Ciudat, dar Lupu nu-şi pune şi altă întrebare „absolut logică”: dar de ce în ţara noastră e prezentă armata altui stat?!
Astfel, ideologic şi politic, PD calcă pe aceeaşi greblă pe care au călcat comuniştii, se asociază deschis cu promotorii moldovenismului primitiv şi agresiv, fapt ce nu-i extinde, ci-i îngustează bazinul electoral, fiindcă tineretul care va avea mâine-poimâine dreptul de vot nu va accepta această ideologie.
R. Moldova are nevoie de un partid de stânga de factură nouă, europeană şi naţională, capabil să împingă PCRM-ul spre groapa de gunoi a istoriei. PD are şansa să devină un astfel de partid, dar cu o condiţie – să se lepede de dogmele şi teoriile antinaţionale ale PCRM în problema identităţii noastre naţionale, iar retorica proeuropeană să fie confirmată prin fapte. Într-un cuvânt, PD trebuie să se despartă ideologic de PCRM, adică să-şi schimbe nu numai părul, dar şi năravurile (PCRM-ului). R. Moldova ar avea numai de câştigat din asta.
