Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a informat astăzi despre noi cazuri de pestă porcină africană la porci domestici în satele Crocmaz și Olănești raionul Ștefan Vodă și satul Giurgiulești, raionul Cahul. Cazurile de îmbolnăvire au fost confirmate de Centrul Republican de Diagnostică Veterinară (CRDV),
Comisiile Antiepizootice Excepționale din Ștefan Vodă și Cahul au aprobat Planul complex de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarelor. Anterior, specialiștii au atenționat că temperaturile înalte și situația din țările vecine, România și Ucraina, contribuie la răspândirea pestei porcine și în Republica Moldova.
În contextul apariției focarului de pestă porcină africană, ANSA prin structurile teritoriale de nivel raional monitorizează permanent situația epizootică pentru limitarea extinderii bolii și eradicarea ei.
Instituția a reamintit cetățenilor și proprietarilor de porcine importanța respectării cerințelor minime de biosecuritate și anume:
Porcii nu se hrănesc cu resturi alimentare!
Schimbarea obligatorie a hainelor și a încălțămintei înainte de a intra în adăposturile animalelor!
Anunțarea imediată a medicului veterinar în caz de sacrificare, îmbolnăvire sau moarte a unui porc din gospodărie!
Porcii nu se lasă liberi, în afara adăpostului!
ANSA solicită respectuos cetățenilor să se abțină de la procurarea cărnii și a produselor din carne de porc de peste hotare (Ucraina, România) și introducerea acestora în țară.
Pesta africană nu este periculoasă pentru om, dar se răspândeşte rapid în rândul animalelor. Dacă se confirmă virusul, animalele sunt nimicite, iar spaţiile în care au fost ţinuţi porcii, perimetrul alăturat şi ustensilele din gospodărie sunt dezinfectate.