Pe 6 mai, cotidianul francez „Le Monde” a tipărit un articol despre revoltele din Chişinău de după scrutinul parlamentar din 5 aprilie, semnat de trimisul său special în R. Moldova. Cele publicate coincid cu relatările cotidianului nostru despre evenimentele respective. Mai jos, reluăm materialul integral.
În timp ce Uniunea Europeană (UE) este pe cale de a-şi lansa joi, 7 mai, la Praga, „Parteneriatul Estic” cu şase state din fosta Uniune Sovietică, Moldova, inclusă şi ea în acest program de ajutor, este încă în stare de şoc de pe urma unui cutremur politic major ce ar putea determina deciziile sale de politică externă.
Acum o lună, la 7 aprilie, Chişinăul, capitala acestei ţări cu o populaţie de 4,5 milioane de oameni, situată între România şi Ucraina, a fost teatrul unor evenimente spectaculoase: pe de o parte, o manifestare grandioasă în favoarea democraţiei; pe de altă parte, scene de vandalism în faţa Parlamentului. Determinat în aparenţă numai de factori interni, impactul acestui dublu episod se înscrie, din punct de vedere diplomatic, în lupta pentru influenţă în care sunt antrenate UE şi Rusia pe această zonă geografică ce le separă.
Primul act: 7 aprilie, studenţii şi Opoziţia moldavă se adună la o manifestaţie de masă – aproximativ 20.000 de oameni – într-o piaţă din centrul Chişinăului, pentru a denunţa „fraudarea” scrutinului legislativ din 5 aprilie. Numită „Revoluţia Twitter” (de la platforma de socializare pe Internet), aceasta vizează regimul instituit de preşedintele comunist Vladimir Voronin, aflat la putere de opt ani, şi al cărui partid a fost anunţat ca mare învingător al scrutinului. Dar pentru mulţi „revoluţia” a fost furată, iar Rusia a ţinut să profite de rezultate. Iată în ce mod… Cel de-al doilea act se produce tot pe 7 aprilie, la 200 de metri de la marea manifestaţie. Sediile Preşedinţiei şi al Parlamentului, situate de o parte şi de alta a unui bulevard larg, sunt atacate brusc, în jurul amiezii, de către grupuri de huligani care îi antrenează şi pe studenţi în acţiunile lor. O ploaie de pietre spulberă geamurile. Unele birouri sunt devastate. Mai mulţi huligani raşi pe cap îşi ascund faţa cu jachete. În jurul orei 14.00, doi tineri pătrund în sediul Preşedinţiei şi ajung pe acoperiş cu ajutorul poliţiei. Ei arborează un drapel românesc şi unul european. Gărzile prezidenţiale le facilitează trecerea. Drapelul românesc este un simbol cu conotaţii grele în această republică, al cărui teritoriu a aparţinut României în perioada interbelică, fiind anexat de sovietici în urma pactului Ribbentrop-Molotov (1939).
Pe la ora 15.00, ambasadorul rus la UE, Vladimir Cijov, îl sună pe un înalt responsabil european. „România este implicată într-o tentativă de lovitură de stat la Chişinău”, spune el. „Ce dovadă aveţi?”, îl întreabă interlocutorul. „Drapelul românesc de pe sediul Preşedinţiei, răspunde oficialul rus. Trebuie să înţelegeţi că vă telefonez în strictă conformitate cu instrucţiunile de la Moscova, pentru a vă spune că este vorba de o lovitură de stat orchestrată de România”, insistă el. De-a dreptul frapantă această rapiditate a reacţiei ruse. Două ore mai târziu, aceiaşi doi tineri urcă pe acoperişul Parlamentului şi arborează încă un drapel românesc. Puterea din RM va pretinde, ceva mai târziu, că astfel poliţia a „ajutat la calmarea violenţelor”. În realitate, violenţele explodează. Parlamentul este devastat. Mobilierul este scos şi ars pe trotuar. Fumul învăluie mai multe etaje. Din partea poliţiei şi a pompierilor – nicio intervenţie. Unele birouri ard până noaptea târziu.
La ora 16.00, preşedintele RM îi convoacă la sediul guvernului pe liderii celor trei partide de opoziţie, care au lansat în zadar apeluri la calm. Dl Voronin îi acuză că ar fi încercat să întreprindă o „lovitură de stat”. „Faţa îi era fermă, dar mişcarea picioarelor îi trăda nervozitatea. Băuse…”, relatează Vlad Filat, unul dintre liderii Opoziţiei. Preşedintele anunţă că „organele de stat” sunt deja pregătite pentru „toate consecinţele ce decurg dintr-o lovitură de stat”. În aceeaşi seară, poliţia îşi începe raidurile, care vor dura mai multe zile. Din 8 aprilie, Puterea de la Chişinău, în paralel cu autorităţile ruse, multiplică declaraţiile acuzatoare la adresa României. „Iată la ce duc „revoluţiile democratice", la incendii şi distrugeri!", spun cu o bucurie nedisimulată oficialii ruşi la întrevederile lor cu diplomaţi occidentali.
Dar ce s-a întâmplat în realitate? Chiar dacă România instruieşte în universităţile sale numeroşi studenţi moldoveni şi menţine legături cu unele partide ale Opoziţiei democratice, nimeni, şi cu atât mai mult diplomaţii occidentali care urmăresc îndeaproape situaţia din Moldova, nu iau în serios ipoteza unei lovituri de stat violente condusă de la distanţă de Bucureşti. Dimpotrivă, mulţi tind să creadă în scenariul „huliganilor” conduşi de către o parte din aparatul de securitate al RM.
În lunile de dinaintea alegerilor, dl Vladimir Voronin s-a văzut silit să obţină sprijinul Moscovei, care controlează o parte din voturile moldovenilor prin intermediul unui partid pro-rus şi are o pârghie politică puternică prin regiunea separatistă Transnistria. Pe data de 18 martie, preşedintele RM a vizitat Moscova pentru a semna un document care să permită Rusiei să-şi perpetueze prezenţa militară în Transnistria. Cu toate acestea, a doua zi, diplomaţii moldoveni încercau să-i convingă pe partenerii lor din Vest că apropierea de UE nu va fi compromisă. „Îndată ce vor trece alegerile, vom continua dialogul cu voi”, îi asigurau ei.
Să fi acţionat oare Rusia mână în mână cu serviciile secrete şi de poliţie ale RM pentru a constrânge regimul lui Voronin să abandoneze veleităţile sale pro-vestice? Serviciile occidentale de inteligenţă reţin această ipoteză. Despre posibilitatea unor incidente violente se ştia înainte de alegeri. La Chişinău, „eminenţa cenuşie” a dlui Vladimir Voronin, tânărul Mark Tkaciuk, avansa, de asemenea, teoria pistei ruseşti. Nu în mod public, ci doar în conversaţiile sale cu europenii. Rolul Rusiei? „N-am nicio îndoială”, ni se confesează acest consilier apropiat al preşedintelui.
Iată esenţa raţionamentului său: „Serviciile secrete ruse nu-l vor ierta niciodată pe preşedintele Voronin” pentru apropierea sa de Statele Unite. Nici pentru că a refuzat, în 2003, un plan rusesc de reglementare a conflictului din Transnistria. Nici pentru că a început o apropiere de UE. Şi dacă poliţia are pumnul prea greu, asta pentru că o parte din serviciile de securitate ale RM, susţinute de aripa „conservatoare” a PCRM, a încercat să-şi păstreze poziţia. Şi înăbuşă din faşă orice pornire pro-occidentală în curs de apariţie. Dl Tkaciuk strecoară ideea că nu are „prea multă încredere” în ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, „care ar putea fi demis în curând”. Aceste explicaţii au avantajul de a-l spăla pe dl Voronin de toate suspiciunile şi de a-i permite să ceară în continuare ajutoare financiare europene pentru a putea „rezista” presiunilor ruseşti. Iată de ce explicaţiile respective sunt respinse de Opoziţia din Moldova. „Violenţa a fost provocată intenţionat de către agenţii Puterii. „Este imposibil ca Voronin să nu fi fost amestecat în toate acestea, opinează Vlad Filat. El a căutat ca prin aceste violenţe să discrediteze Opoziţia”.
Moldova este sub presiunea unei crize politice. Dl Voronin a renunţat să meargă la Summitul „Parteneriatului Estic” al UE. De asemenea, el a retras ţara sa de la apropiatele manevre NATO. Europa a reacţionat de o manieră ezitantă la evenimentele din Moldova. SUA sunt prea retrase. Potrivit experţilor şi diplomaţilor care monitorizează regiunea, acest vid „este în avantajul Rusiei”.
