Rusia şi RM au convenit asupra unui mecanism de exportare a vinului

Moldova.ORG — Serviciile vamale ale Federaţiei Ruse şi R. Moldova au convenit asupra mecanismului şi punctelor internaţionale de exportare a vinului moldovenesc în Federaţia Rusă, au declarat la serviciul de Vamal al R. Moldova.

Vameşii moldoveni şi ucraineni vor conlucra activ la realizarea exportului în Federaţia Rusă a vinurilor moldoveneşti.
Partea moldovenească a stabilit punctele internaţionale de trecere peste frontiera moldo-ucraineană, prin care se va efectua exportul produselor alcoolice în Rusia.
 
Pe lângă aceasta R. Moldova şi-a asumat obligaţiunea, ca în curând să remită colegilor ruşi lista întreprinderilor moldoveneşti, care presupun să-şi exporte produsele în Rusia, volumul prognozat al exportului în 2007 şi comunicatele de presă ale producătorilor pentru a nu admite declaraţii incorecte în organele vamale ruse.

Rusia, la rândul său, va informa despre locurile de perfectare vamală a produselor alcoolice importate din R. Moldova.
Părţile au mai ajuns la consensul despre schimbul de informaţie electronică operativă şi zilnică cu privire la realizarea operaţiunilor de export.

MOLDOVA.ORG informează: Rusia a interzis importurile de vinuri moldoveneşti la 27 martie 2006. La 28 noiembrie, anul trecut s-a anunţat un consens între preşedinţii RM şi a Rusiei privind ridicarea embargoului. R. Moldova a exportat, în anul trecut, vinuri în valoare de 313 mil. USD, dintre care 80% sau circa 250 mil. USD au fost direcţionate pe piaţa rusă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.