Rostul Postului: Oamenii sunt încurajați să țină post negru, virtual, o zi și să doneze banii pentru copiii nevoiași

Oamenii sunt încurajați să țină post negru, virtual, o zi și să doneze contravaloarea meselor din ziua respectivă pentru o cauză nobilă – sprijinul celor mai vulnerabili copii din țară. CCF/HHC Moldova a lansat campania „Rostul Postului”, care va dura până pe 28 aprilie.

Cu ajutorul oamenilor, vor fi susținute familiile social-vulnerabile din programele desfășurate de CCF/HHC Moldova, familii grav afectate de sărăcie și expuse riscului să își lase copiii în grija statului, în orfelinate, unde au de mâncare, dar sunt privați de afecțiune.

Donațiile din cadrul Campaniei se fac electronic, accesând cel mai mare restaurant virtual. Aici pe www.rostulpostului.md aveți o masă rezervată oricând și puteți comanda tot ce vă doriți. Însă, în loc să consumați mâncărurile preferate, țineți post negru și donați contravaloarea acestora copiilor care, de multe ori, se culcă flămânzi.

CCF/HHC Moldova precizează că banii pe care îi vor strânge în acest an vor ajunge la familiile aflate în sărăcie și a căror copii din acest motiv riscă să ajungă separați de familii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.