România: Demisionări din PNL, invinuiri că partidul e subordonat PSD

Deputatul Mihai Banu şi senatorul Gabriel Berca au demisionat din PNL, invocând lipsa unei strategii a partidului, care, în opinia lor, este subordonat PSD, dar şi situaţia din organizaţia PNL Bacău. 

Cei doi au anunţat că urmează să se înscrie în PD-L. Senatorul Gabriel Berca a afirmat, marţi, pentru AGERPRES, că a fost marginalizat în cadrul organizaţiei PNL Bacău, pe motiv că a avut ‘vizibilitate naţională’. El a precizat că în plenul de miercuri al Senatului va face anunţul oficial în legătură cu demisia din PNL.

Contactat de AGERPRES, deputatul Mihai Banu a susţinut că la nivelul organizaţiei PNL Bacău exista un ‘inconfort’, ceea ce l-a determinat să demisioneze din partid.

El a spus că nu se mai ‘regăseşte’ în noul statut al PNL şi că este nemulţumit de mesajele politice ale liberalilor care ‘vizează teme social-democrate referitoare la pensii şi salarii şi nu unele care să se refere la clasa de mijloc şi la economie’.

În replică, preşedintele organizaţiei PNL Bacău, Romeo Stavarache, a declarat că demisia celor doi parlamentari nu a fost o ‘surpriză’, pentru el fiindcă ştia că, ‘de mai bine de şase luni, dinainte de alegerile prezidenţiale, cei doi cochetează cu ideea de a intra în PD-L’.

În opinia sa, motivele invocate de senatorul Gabriel Berca sunt ‘fără substanţă şi puerile pe alocuri’, iar acesta ‘nu înţelege că democraţia şi politica înseamnă să fii şi la putere şi în opoziţie".

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.