Moldova.ORG — „Parlamentul si-a onorat angajamentul asumat prin adoptarea Programului calendaristic de acţiuni legislative, ce deriva din obligaţiile tarii de membru al Consiliului Europei, fapt apreciat înalt de raportorii pentru Moldova nu doar in aspect de ritm, dar si in cel de conţinut si de calitate. Acest fapt ne oferă posibilitatea sa obţinem consimţământul Comisiei de monitorizare de a veni in fata Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu propunerea de a examina, in anul viitor, ridicarea monitorizării Moldovei si trecerea la etapa de cooperare post-monitorizare”, a declarat Marian Lupu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu ocazia încheierii sesiunii de toamna-iarna 2006.
În contextul angajamentelor R. Moldova faţă de Consiliul Europei, in special cele de ordin legislativ, reflectate in Programul calendaristic, Marian Lupu a menţionat că Parlamentul si-a îndeplinit, la aceasta etapă, sarcinile ce i-au revenit in mod direct.
„Legislativul va continua sa contribuie la îndeplinirea prevederilor Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeana, accentul fiind plasat pe procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu Acquis-ul comunitar. Acest exerciţiu, in aspect operaţional, va fi reglementat de cerinţele procedurale, introduse prin modificările operate in Legea cu privire la actele legislative, iar in aspect de conţinut, va fi ghidat de Programul legislativ pentru anii 2005-2009”, a menţionat Marian Lupu.
Preşedintele Parlamentului R. Moldova a menţionat că activitatea legislativului pe parcursul celei de a IV-a sesiuni denotă că, in cadrul celor 27 şedinţe plenare au fost adoptate 168 acte legislative, dintre care 22 legi noi, care au întregit cadrul naţional.
„Altele circa 50 de legi, modificând şi completând legislaţia existentă, au contribuit la perfecţionarea reglementarilor, iar prin 10 legi de ratificare, Republica Moldova a devenit parte la un şir de acorduri şi convenţii internaţionale”, a menţionat Lupu.
Potrivit lui Lupu, în scopul ajustării cadrului legislativ la cerinţele reformelor judiciare si de drept, dar si la standardele europene, au fost operate modificări in Codul penal si de procedura penala, Codul civil, Codul cu privire la contravenţiile administrative, Codul muncii.
„Corpul de deputaţi a contribuit la aderarea tarii la un şir de acte internaţionale. Tot la capitolul consolidării relaţiilor externe ale statului se raportează adoptarea modificărilor la Legea privind stabilirea unui regim facilitat de vize. In acest context voi menţiona ca, la rândul nostru, suntem in aşteptarea facilitării regimului de obţinere a vizelor europene pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Lupu.