RM va achita cea mai mică cotă în bugetul ONU pentru 2007-2009 – 0,001% din totalul bugetului

Moldova.ORG — În ultima zi de lucru a celei de-a 61 sesie, Asambleia Generală a ONU a aprobat scala cotelor statelor în bugetul ONU pentru anii 2007-2009. După îndelungate discuţii şi negocieri Asambleia Generală a ONU a lăsat neschimbată metodologia de calcul privind distribuirea cheltuielilor Organizaţiei, comunică centrul de informare a ONU.

Principiul după care se ghidează această metodologie este cel al capacităţii de plată ale statelor.

Astfel, se ia în consideraţie Produsul Naţional Brut pentru o perioadă de 6 şi 3 ani. Dacă economia unui stat se dezvoltă cu succes, atunci creşte şi taxa statului respectiv în bugetul ONU.

SUA rămână a fi cel mai important plătitor în bugetul ONU, contribuind cu 22 % din totalul bugetului Organizaţiei. În schimb partea Japoniei s-a redus cu 3%. În următorii trei ani această ţară va achita 16,6% din bugetul ONU.

Taxa cu care trebuie să contribuie Federaţia Rusă, practic nu a suferit schimbări, constituind 1,200% din totalul bugetului ONU. În 2006, Rusia a contribuit cu 1,100%. Contribuţia Belorusiei a crescut nesemnificativ, de la 0,018% până la 0, 020%, cea a Ucrainei – de la 0,039% la 0,045%. Contribuţia pe care trebuie s-o achite Kazahstan, de asemenea a crescut nesemnificativ, de la 0,025% la 0,029%.

Armenia va achita în continuare 0,002%, Aizeibardjan – 0,005%, Turkmenistan – 0,006%, Uzbechistan – 0,008%, Georgia – 0,003%, iar pentru R. Moldova, Kîrgîstan, Tadjikistan este confirmat cea mai mică contribuţie – 0,001 din totalul cheltuielilor ONU.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.