Rețeaua germană de hipermarketuri Kaufland vine în Moldova

Reţeaua germană de hipermarketuri Kaufland vine la Chișinău. Primarul general al capitalei Dorin Chirtoacă a anunţat astăzi la şedinţa Primăriei, că rețeaua intenţionează să deschide câteva centre comerciale și în Chișinău.

„Pe 2 octombrie ei vin la Chișinău. Vor participa și la un târg de job-uri. Acolo vor fi făcute anunțuri privind deschiderea unui lanț de magazine. Direcția comerț, Direcția arhitectură vă rog să aveți timp liber în caz că va fi necesar să vă invităm la acea ședință. Nu este exclus că va fi nevoie să expunem anumite loturi, sau alte chestiuni legate de organizarea și desfășurarea activității”, a declarat Chirtoacă.

Potrivit edilului, venirea Kaufland în Moldova ar fi “cel mai frumos cadou de Hramul Orașului”, pe lângă altele pe care le vor avea locuitorii capitalei.

Totodată, Dorin Chirtoacă nu a vrut să ofere mai multe detalii, specificând că anunțul oficial va fi făcut de reprezentanții rețelei internaționale în cadrul târgului de joburi.

Kaufland (Kaufland Stiftung & Co. KG) este una dintre firmele de comerț cu amănuntul din Germania. Kaufland este o divizie a concernului german Schwarz-Gruppe (Schwarz Beteiligungs GmbH), din care fac parte și alte rețele cunoscute, ca Lidl, KaufMarkt și Handelshof; cu peste 200.000 de angajați în toată Europa.

În anul 2014, grupul Schwarz a devenit cel mai mare grup de retail din Europa, cu afaceri de aproape 80 miliarde euro.

Kaufland deține peste 1000 de magazine în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croația, Bulgaria și România. În România, Kaufland deține o rețea de 102 magazine cu aproximativ 15.000 de salariaţi.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.