Moldova.ORG — Secretarul de Stat american a subliniat că Republica Moldova este un bun prieten al SUA şi a asigurat că administraţia de la Washington va contribui la depăşirea dificultăţilor care stau în calea dezvoltării ţarii noastre. Implementarea cu succes de către Moldova a reformelor va contribui substanţial la realizarea obiectivului de integrare europeană, iar comunitatea internaţională, SUA în particular, vor continua eforturile comune orientate spre soluţionarea definitivă a problemei transnistrene, a mai adăugat Condoleezza Rice.
Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene aceste declaraţii le-a făcut Secretarul de Stat SUA, Condoleezza Rice în cadrul întrevederii sale de ieri cu Viceprim-ministrul Andrei Stratan, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
În cadrul acestei întrevederi, Şeful diplomaţiei moldoveneşti a exprimat recunoştinţa ţării noastre pentru sprijinul consistent şi continuu acordat de către Statele Unite in efortul Republicii Moldova de reintegrare teritorială, dezvoltare economică şi avansare pe calea democratizării. În această ordine de idei, domnul Andrei Stratan a apreciat înalt prestaţia SUA în procesul de negocieri pentru soluţionarea conflictului transnistrean în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre.
De asemenea, a fost evocată ineficienţa actualei operaţiuni de pacificare din Zona de Securitate şi necesitatea substituirii ei printr-o forţă multinaţională sub egida unei organizaţii internaţionale. Vicepremierul A. Stratan a ţinut să mulţumească, în mod particular, pentru poziţia fermă şi fără echivoc a Statelor Unite în cadrul Summit-ului NATO de la Riga şi Consiliului Ministerial al OSCE de la Bruxelles la capitolul necesităţii îndeplinirii de către Federaţia Rusă a angajamentelor sale de la Istanbul privind retragerea prezenţei sale militare din Republica Moldova.
În altă ordine de idei, Ministrul Stratan a menţionat importanţa asistenţei SUA în efortul Republicii Moldova de a realiza cu succes reformele economice şi democratice. În acest context a fost menţionată semnificaţia programelor de asistenţă oferită Republicii Moldova de către Corporaţia Provocările Mileniului.