Reprezentantul special al OSCE, Heikki Talvite, se va informa asupra mersului reglementarii transnistrene

Ambasadorul cu Misiuni Speciale al OSCE, Heikki Talvite, numit în acest post de către Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Ilkka Kanerva, a sosit la Chişinău pentru a se informa la faţa locului asupra mersului reglementării transnistrene. Talvite va fi responsabil cu activităţile de deblocare a procesului de negocieri între R.Moldova şi Tiraspol.

Potrivit Agenţiei INFOTAG, Heikki Talvite este diplomat cu experienţă, fost ambasador al Finlandei în URSS, iar în prezent – preşedintele societăţii de prietenie „Finlanda-Rusia”. Talvite este considerat un specialist cu experienţă în domeniul rezolvării conflictelor îngheţate. În anii 2003-2006, el a fost copreşedintele Grupului de la Minsk al OSCE şi reprezentant special al Uniunii Europene în Caucazul de Sud, s-a ocupat de rezolvarea conflictului din Carabahul de Munte. În ajunul vizitei în R.Moldova, Heikki Talvite a vizitat Misiunea UE de asistenţă la graniţa moldo-ucraineană (EUBAM) din Odesa.

La întrevederea cu şeful EUBAM, Ferenc Banfi, el a declarat că misiunea UE şi-a dovedit eficienţa şi că preşedinţia finlandeză a OSCE îi sprijină pe deplin activitatea.

Miercuri, reprezentantul special al OSCE are programată o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Tot în timpul vizitei, Talvite va vizita regiunea transnistreană şi se va întîlni cu conducătorii acesteia.  // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.