Renato Usatîi: Vlad Plahotniuc ar pregăti pentru funcţia de şef de stat o persoană din afara politicului

Liderul Partidului Nostru Renato Usatîi susţine că prim-vicepreşedintele PDM Vlad Plahotniuc ar pregăti mai mulţi potenţiali candidaţi la preşedinţia ţării. Politicianul afirmă că ştie despre trei eventuali candidaţi, unul din aceştia ar fi o personalitate cunoscută de societate, dar din afara clasei politice.

Astfel, liderul Partidului Nostru a menţionat luni seara, în cadrul emisiunii „Interpol” de la TV7, că unul din candidaţi neoficiali ar fi ex-premierul Iurie Leancă, liderul Partidului Popular European din Moldova.

Un alt candidat ar fi o persoană „care nu a avut de a face până în prezent cu politica”. „Asta mă pune pe gânduri. pentru că nu ştiu la ce să mă gândesc. Iniţial era clar că mizează pe Iurie Leancă, dar acum am primit această informaţie. Un SMS de la Bucureşti”, a menţionat Renato Usatîi.

Totodată, acesta a spus că, potrivit unor surse, în ultimul timp Vlad Plahotniuc şi susţinători săi „ar încerca să influenţeze un foarte cunoscut artist  al poporului”. „Şi chiar mă gândesc dacă au decis să-l promoveze pe acesta la funcţia de preşedinte”, a menţionat liderul Partidului Nostru.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, Renato Usatîi a recunoscut că oponentul său politic Vlad Plahotniuc este o persoană care nu ştie să piardă. ”Este un jucător în faţa căruia e foarte greu să câştigi”, a spus acesta.

Renato Usatâi a mai spus că are un plan cum să-l determine pe Vladimir Plahotniuc să renunţe la Republica Moldova: “Acest lucru este posibil prin proteste şi degrabă voi reveni la ele”, a adăugat acesta.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.