Relaţia României cu Republica Moldova "este una privilegiată"

De Ioana Dogaru

Şeful statului român a subliniat că cele două state au un patrimoniu comun de valori pentru care există şansa de a fi valorificat în interiorul Uniunii Europene.

Relaţia României cu Republica Moldova este una privilegiată, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, la finalul convorbirilor oficiale purtate la Palatul Cotroceni cu preşedintele interimar moldovean, Mihai Ghimpu, care efectuează o vizită de două zile în ţara noastră.

Numărul de burse acordate tinerilor din Republica Moldova a fost mărit de la 2150 la 3000, a mai precizat Traian Băsescu.

"Pentru a nu fi tratament discriminatoriu vom lua în considera micşorarea sumei necesare pentru obţinerea vizei de România", a afirmat Traian Băsescu referitor la suma de 500 de euro pe care cetăţenii moldoveni trebuie să o aibă la ei când trec Prutul.

Preşedintele României a mai spus că Preşedintele Ghimpu a cerut mărirea termenului de valabilitate a vizelor acordate moldovenilor pentru România.

Traian Băsescu a mai spus că va fi semnat contractul prin care România va oferi un ajutor de 100 de milioane de euro Republicii Moldova.

"Decât să donăm în alte zone ale lumii am prefera să donăm pentru Republica Moldova sumele care ne revin în interiorul programelor UE", a subliniat Traian Băsescu.

Schimbarea din 29 iulie 2009 a însemnat prestabilirea bunelor relaţii între România şi Republica Moldova, conform preşedintelui interimar al Republicii Moldova.

"Primul decret pe care l-am semnat în funcţia de preşedinte a fost anularea vizelor pentru români", a declarat Mihai Ghimpu.

Preşedintele Mihai Ghimpu a mulţumit autorităţilor de la Bucureşti pentru sprijinul financiar acordat ţării sale pentru refacerea infrastructurii de la sate şi din şcoli.

Acesta a subliniat că este important pentru oamenii de afaceri români să investească în economia moldovenească.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.