Reglementarea transnistreana este cea mai actuala problema a statalitatii Moldovei

Problema reglementarii transnistrene este cea mai actuala problema a statalitatii Republicii Moldova, a declarat, vineri, Presedintele Vladimir Voronin, in cadrul sedintei speciale a Parlamentului.

Potrivit reporterului INFOTAG, acreditat la sedintele Legislativului, seful statului a mentionat ca Parlamentul Moldovei are un motiv din cele mai serioase pentru a proceda la o dezbatere ampla a problemei transnistrene – initiativa Ucrainei.

Vladimir Voronin a accentuat ca toate fractiunile parlamentare manifesta mult spirit critic atunci cind se pronunta pe marginea unei propuneri sau a unui proiect de solutionare a problemei transnistrene care, periodic, apar in Moldova sau in strainatate. "Fiecare dintre noi se considera deja un specialist neintrecut in acest domeniu. Noi, de fapt, am devenit, intr-un anumit sens, chiar niste snobi in aceasta sfera, trecind de multe ori cu vederea propuneri foarte importante, deosebit de sincere, care, uneori, poate ca ar fi fost cazul sa fie acceptate si dezvoltate", a spus presedintele.

"Uneori ai impresia ca clasa politica din Moldova nu are nevoie de nici un fel de reglementare, ca ei ii convine sa traiasca intr-o tara scindata, ca ea se simte confortabil traind cu o granita neprotejata, cu o economie tenebra in Transnistria si cu o prezenta militara straina", a spus seful statului.

Vladimir Voronin a apreciat propunerile de reglementare transnistreana ale Ucrainei drept "un act de curaj personal din partea Presedintelui Iuscenko". Planul inaintat de Ucraina "este documentul cel mai interesant si cu cele mai bune perspective, din cite s-au aflat vreo data pe masa procesului de negocieri" , a spus Voronin.

Potrivit lui, acest plan foarte delicat, chiar inteligent, "a ocolit acele probleme acute, care de fiecare data frineaza procesul reglementarii. Ma refer la evacuarea trupelor straine de pe teritoriul Moldovei, la delimitarea imputernicirilor intre puterea centrala si Transnistria, la modalitatile de asigurare a stabilitatii in zona de securitate, la instituirea unui control legal asupra segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene".

Presedintele a dat o apreciere pozitiva faptului ca documentul ucrainean stabileste ferm ca viitorul Moldovei este, indiscutabil, cel al unui stat integru din punct de vedere teritorial si politic. "Ucraina isi concentreaza atentia asupra celui mai important mecanism de realizare a reglementarii, mecanism propus pentru prima data Moldovei ca modalitate de infaptuire a reintregirii sale teritoriale. Si anume: democratizarea Transnistriei. Daca intregul plan ucrainean ar fi continut doar aceasta teza s-ar fi cuvenit si in acest caz sa primim cu caldura propunerea lui Viktor Iuscenko", a mentionat Voronin care considera ca esenta problemei transnistrene o constituie anume faptul ca populatia din regiune nu are posibilitate sa-si dobindeasca drepturile sale cetatenesti.

Planul stipuleaza unele elemente de cea mai mare importanta, principiale, ale procesului de democratizare a Transnistriei. "Algoritmul este foarte simplu. Mai intii Parlamentul tarii noastre adopta o lege cu privire la principiile de baza ale statutului Transnistriei. Acest document va reprezenta prin sine atit pozitia comuna, consolidata, a clasei politice a Moldovei cu privire la aceea care trebuie sa fie locul Transnistriei in componenta Moldovei, cit si regulamentul juridic al alegerilor pentru organul reprezentativ al puterii din Transnistria. Dupa aceasta, o comisie electorala internationala, actionind in baza mandatului OSCE si a legii cu privire la principiile de baza ale statutului Transnistriei, organizeaza si desfasoara alegerile pentru Sovietul Suprem al Transnistriei. Daca alegerile vor fi democratice , elementul final al reglementarii il va constitui antrenarea deputatilor, alesi in mod democratic in Sovietul Suprem, la precizarea si la definitivarea Legii cu privire la statutul Transnistriei care, in varianta sa finala, va fi adoptata atit de Parlamentul intregii tari, cit si de organul reprezentativ regional al Transnistriei", a spus Voronin.

Presedintele Moldovei s-a aratat increzator in viitorul acestui mod de abordare a problemei, care reprezinta "varianta optima de reglementare pasnica, democratica si definitiva a ei, care permite de a plasa, in cel mai scurt timp, problema reintregirii tarii noastre pe linia de sosire".

In acest context, Vladimir Voronin i-a rugat pe deputati sa sustina Declaratia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la initiativa Ucrainei in problema reglementarii transnistrene.

Seful statului a afirmat ca Moldova si Ucraina au nevoie de asistenta institutiilor europene si de o interpretare calificata a conditiilor de democratizare a Transnistriei, pentru ca "anume institutiile europene, in special OSCE si Consiliul Europei, urmeaza, potrivit planului, sa realizeze cea mai mare parte a activitatii de organizare a alegerilor in Transnistria".

In opinia lui, Procesul de demilitarizare a regiunii transnistrene a Moldovei trebuie, de asemenea, sa devina obiectul unui alt apel al Parlamentului – catre OSCE, Uniunea Europeana, Consiliul Europei, catre guvernele SUA, Ucrainei, Rusiei si Romaniei.

"Numai intr-un asemenea format multilateral vom putea realiza sarcina care sta in fata noastra. Eu am facut deja publice contururile generale ale demilitarizarii regiunii in cadrul sedintei Consiliului Nord-Atlantic la Bruxelles, precum si in timpul intrevederii cu Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer", a spus Voronin.

Referindu-se la prezenta trupelor militare ruse in Moldova, seful statului a spus ca poporul Moldovei nu vede nici un fel de temeiuri politice sau geostrategice pentru aceasta prezenta.

"In zona de securitate a Republicii Moldova, locul oamenilor inarmati trebuie sa-l ocupe observatorii care sa actioneze cu mandat international. Sint convins ca nu trebuie sa militarizam problema transnistreana. Trebuie sa recunoastem ca nu poate fi nici un fel de reintegrare reala, nici un fel de consolidare a masurilor reciproce de incredere in regiune, intermediate de oameni inarmati. Consider necesar ca aceasta pozitie a noastra sa fie sustinuta activ de OSCE", a spus Presedintele Republicii Moldova.

De la tribuna Legislativului, Vladimir Voronin i-a adus multumiri Presedintelui Ucrainei, Viktor Iuscenko, pentru propunerea sa politica de importanta majora si s-a aratat convins ca initiativa Ucrainei va pune inceputul unei etape fructuoase si de perspectiva in relatiile bilaterale dintre Chisinau si Kiev. // INFOTAG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.