Chişinău (Moldova.ORG) — În asemenea condiţii, când, sub regim liberal, a devenit mai dihai decât sub comunişti, dar nu poţi ţipa prea tare, pentru că “ai putea favoriza revenirea Bau-Baului rosu” – întreb: acestea se numesc alegeri democratice? Scrie Vitalia Pavlicenco pe blogul ei. Liderul PNL mai adaugă :"că nu funcţionau instituţiile statului sub comunişti – ştiam, dar că ele nu funcţionează sub furer liberal-democrat e mai greu de inţeles".
Preşedintele PNL mai declară: "Iată că astăzi, când Curtea Constituţională a dispus renumărarea voturilor (presupunerea fiind o falsificare în favoarea PLDM), şi Serafim Urecheanu, şi Dumitru Ciubasenco, şi Nicolae Chirtoacă (pe care i-am ascultat la Jurnal TV) au vorbit “altfel” despre “fraudarea” alegerilor, adică şi-au dat slobod la gura. Sunt sigură de ceea ce ni s-a spus – că s-au furat voturi şi de la PNL"
Cred că renumărarea, utilă în sine, va fi o tragere de timp până îşi mai măsoară puterile cele trei grupări de presiune politico-economică din R.Moldova – grupările “celor trei Vlazi” – gruparea lui Valoghea Voronin, a lui Vlad Filat şi a lui Vlad Plahotniuc, scrie Pavlicenco.
Totul e luptă pentru eliminarea unuia de către celălalt. Tocmai de aceea deja se vorbeşte de alegeri parlamentare anticipate, care nu vor duce la nimic, dacă vor rămâne aceiaşi actori. Dar e mai bine aşa, cu alegeri anticipate, decât cu instalarea cardasiei mafiilor pe patru ani, opinează Vitalia Pavlicenco.