Referendumul în septembrie şi alegerile parlamentare în noiembrie

De Victoria Ungureanu

În cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat membrii AIE şi Secretarul General al Consiliului Europei, Jagland, s-a discutat despre organizarea referendumului şi al alegerilor parlamentare anticipate în toamna acestui an.

Preşedintele intermar Mihai Ghimpu, după discuţia cu Secretarul General CE, a declarat ca Referendumul va avea loc la începutul lunii septembrie şi alegerile parlamentare la începutul lunii noiembrie.

Secretarul general al CE, Thorbjørn Jagland, a declarat în cadrul aceleaşi conferinţe de presă, că în democrație există suficiente instrumente pentru a rezolva problemele politice, iar Republica Moldova este o țară europeană. Acesta a mai menţionat că nici o țară, nu a devenit membru al UE, fără a se conforma standardelor europene. Astfel, orice acțiune pentru depășirea crizei politice și constituționale este necesară să fie conformă cu aceste standarde. Republica Moldova trebuie să fie sigura de faptul că Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia sunt gata să ofere tot sprijinul pentru decizia adoptată de către AIE pe care o vor susţine.

Secretarul General al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland, a sosit astăzi la Chişinău. Vizita a fost organizată de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu. În cadrul acestei vizite, oficialul european va avea întrevederi cu Alianţei pentru Integrare Europeană, cât şi cu reprezentanţii Partidului Comuniştilor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.