O femeie de 57 de ani și feciorul acesteia de 30 de ani din comuna Bubuieci au fost reținuți de către ofițerii de investigații. Cei doi erau recrutau femei din Moldova şi le transportau în Rusia, unde le obligau să cerşească.
Femeia, care era și capul grupului infracțional a fost arestată pentru 30 de zile, iar bărbatul este cercetat în stare de libertate.
Astfel, oamenii legii au stabilit că traficanţii timp de un an, sub pretextul angajării la un loc de muncă în domeniul comerţului, cu un salariu bine plătit, au recrutat mai multe femei, care ulterior le transportau în Federaţia Rusă, regiunea Lipeţk.
Ulterior, folosindu-se de poziţia de vulnerabilitate a victimelor, traficanţii au obligat femeile să cerşească. Astfel, în comun cu alte potenţiale victime, femeile fiind deghizate în călugăriţe, cerşeau în locurile aglomerate din oraşul Lipeţk. Iar banii acumulaţi în urma cerşitului erau ridicate în întregime de traficanţi.
În urma perchezițiilor efectuate de către forțele de ordine, au fost depistate copii de acte de identitate a mai multor persoane (care la fel ar putea fi victime a traficului de fiinţe umane în scop de exploatare în cerşit), suporturi de informaţie şi sume mari de bani.
Până în prezent, ofițerii de investigații au identificat trei victime cu vârsta cuprinsă între 22 și respectiv 45 de ani.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile date riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
[youtube id=”aVu1eAbK_NM” start=”0″]