Reacția PD vizavi de inițiativa PAS privind finanțarea partidelor politice

Partidul Democrat din Moldova dezaprobă ferm inițiativa anunțată de Maia Sandu și colegii săi din PAS, privind finanțarea partidelor politice din fonduri provenite de la cetățeni din exteriorul țării.

“Acest lucru ar permite amestecul unor puteri sau organizații străine în politica interna din Republica Moldova și promovarea unor interese străine țării noastre”, se arată în comunicatul de presă.

PDM exprimă surprinderea că liderul unui partid al opoziției de dreapta încearcă în acest fel să legifereze inclusiv atât de mult discutatele finanțări venite din Federația Rusă pentru anumite partide politice.

Prin inițiativa propusă, arată sursa, PAS și Maia Sandu nu fac altceva decât să contribuie la dezvoltarea partidelor pro-ruse, care vor fi cele mai importante beneficiare ale legiferării fondurilor de la cetățeni străini pentru partidele din Republica Moldova.

PDM exprimă speranța că această inițiativă reprezintă doar o nouă gafă marca PAS-Maia Sandu și nu ascunde alte intenții cinice sau care ar putea atrage amestecul unor puteri străine în politica internă din Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare