Reacţia exilului românesc anticomunist din SUA şi Canada

Într-un protest public mai multe organizaţii româneşti din SUA şi Canada reprezentând români de pe ambele maluri ale Prutului, multe dintre aceste organizaţii având în componenţa lor foşti detinuţi politici, condamnă gestul Camerei Deputaţilor şi în special al grupului PDL, de retrimitere în comisii a propunerii legislative a deputatului Tudor Panţâru prin care acesta solicită ca 1 aprilie, ziua în care peste 3000 de români au fost măcelăriţi de grănicerii sovietici în Nordul Bucovinei, să devină o Zi naţională a memoriei victimelor regimului sovietic din Basarabia şi Bucovina.

Protestul asociaţiilor româneşti de pe continentul american:

Protest al Organizaţiilor Româneşti din America privind (Ne)cinstirea martirilor din Basarabia şi Bucovina

Iniţiativa laudabilă a Parlamentului Român (prin deputatul Tudor Panţâru), privind cinstirea memoriei victimelor din Basarabia şi Bucovina a fost înmormântată ieri de grupul PDL din Camera Deputaţilor. Să nu uităm că peste un milion de confraţi de dincolo de Prut au fost victime ale arestărilor, deportărilor şi asasinatelor Comunisto-Sovietice.

Aşa cum scrie Romanian Global News (RGN), acele victime au avut ca singura vină faptul că erau Români. Nu erau nici moşieri, nici capitalişti şi nici măcar anticomunişti; ei trebuiau exterminaţi, înlăturaţi, deportaţi, pentru că erau Români.

Printr-un act cinic şi laş, deputaţii PDL i-au ucis pentru a doua oară pe fraţii noştri martiri de peste Prut. Aşa cum scria RGN şi dupa cum afirma un student basarabean care a asistat la mascarada din Parlament, ieri "toţi Românii omorâţi de sovietici în Basarabia şi Bucovina s-au răsucit în mormânt"!

Se pare că marionetele din parlamentul ţării au fost manipulate de unelte internaţionaliste, urmaşe ale cominterniştilor care în trecut au otrăvit România şi în prezent urmăresc distrugerea memoriei naţionale.

Domnilor parlamentari, nu vă lăsaţi intimidaţi sau cumpăraţi. Nu uitaţi că suntem Români şi creştini. Este dreptul şi obligaţia noastră morală să ne respectăm trecutul şi să ne comemorăm martirii. Este datoria noastră să-i omagiem cu o zi naţională! Şi este obligaţia noastră să nu-i uităm pe cei care ne-au cotropit ţara, ne-au omorât părinţii şi bunicii şi ne-au mutilat teritoriul naţional.

Fruntea sus fraţi Români! În numele adevărului vom învinge!

Comitetul Româno-American pentru Basarabia
Consiliul Român American
Consiliul Mondial Român
Fundaţia Grigore Vieru
Revista Clipa, Los Angeles
Revista New York Magazin
FDRM – Filiala Canada
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.