Raiffeisen ofera Moldovei ajutoare in valoare de 50 mii de euro

Editia de astazi a cotidianulu Flux scrie ca, potrivit reprezentantilor grupului Raiffeisen, ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova consta din 100 tone de faina de grau si este destinat spitalelor, gradinitelor si altor institutii din Chisinau care au mare nevoie de alimente de baza, in urma secetei severe din 2007.

Potrivit cotidianului Flux, convoiul format din cinci camioane a fost trimis spre Moldova de Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB), Raiffeisen International Bank-Holding AG si de catre actionarul principal al RZB, Raiffeisen Regional Bank Lower Austria-Vienna AG. Ziarul noteaza ca faina, provenind de la fabrica Titan din Romania, a ajuns la Chisinau pe 1 aprilie. „Situatia din Moldova este complicata. Ca o institutie cu radacini cooperatiste, Raiffeisen se ghideaza dupa principiul ajutorarii oamenilor care se confrunta cu lipsuri mari, de aceea nu am ezitat si am trimis acest transport de urgenta” a explicat directorul executiv al RZB si presedinte al Consiliului de Supraveghere al Raiffeisen International, Walter Rothensteiner. Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB) este entitatea centrala a Grupului Bancar Raiffeisen din Austria, cel mai mare grup bancar al tarii. In Moldova, Raiffeisen este reprezentata de compania Raiffeisen Leasing, care si-a inceput activitatea pe piata anul trecut, precizeaza cotidianul Flux. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.