Putin l-a eliberat pe Karamalak?

Procuratura generala a Federatiei Ruse a refuzat sa-l extradeze oprganelor de drept de la Chisinau pe presupusul lider al lumii interlope din Rep.Moldova, Grigore Karamalak, zis "Bulgarul", retinut acum un an la Moscova, a comunicat, joi, intr-o conferinta de presa Valeriu Gurbulea, prim-viceprocuror al Rep.Moldova.

Gurbulea a precizat ca argumentele invocate de procuratura rusa nu sunt intemeiate din punct de vedere juridic, fiind incalcate mai multe norme internationale privind extradarea criminalilor. Potrivit sursei citate, Procuratura Federatiei Ruse sustine ca suspectatul ar fi comis crime pe teritoriul Rusiei, de aceea urmeaza a fi judecat de un tribunal rusesc.

Reprezentantul PG a mai comunicat ca detine informatii, neverificate oficial, precum ca Grigore Karamalak ar fi fost eliberat si ca ar fi primit in mod fraudulos cetatenia Federatiei Ruse. "Procuratura Generala a depus eforturi considerabile in vederea extradarii lui Karamalak, insa Procuratura rusa n-a luat act de aceste demersul, la fel cum a fost ignorata si interventia in acest sens a presedintelui moldovean Vladimir Voronin cu o scrisoare pe langa omologul sau rus, Vladimir Putin", a declarat Gurbulea. Intrebat direct daca Putin este implicat in eliberarea lui Karamalak, Gurbulea a refuzat sa comenteze.

Grigore Karamalak, anuntat in urmarire generala de catre politia moldoveneasca, a fost retinut la Moscova pe data de 7 decembrie 2003. Responsabili din cadrul Directiei Combaterea Crimei Organizate din cadrul MAI s-au deplasat imediat in capitala rusa pentru a-l prelua pe Karamalak, insa fortele de ordine au refuzat sa-l predea pe motiv ca procedura de extradare urma a fi conciliata la nivelul Procuraturii Generale.

Anterior, Grigore Karamalak a mai fost retinut in Ucraina si eliberat la 28 iunie 2003 de sub arest de procuratura din Kiev, la mai putin de doua saptamani dupa ce a fost retinut de politia din Ucraina, in colaborare cu cea de la Chisinau, pe aeroportul international "Borispol" din capitala ucraineana. In timpul retinerii el avea asupra lui pasaport rusesc, pe numele lui Grigori Kirov.

Organele de ancheta din Republica Moldova il suspecteaza pe Karamalak de comiterea unei serii de crime grave, intre care estorcare de fonduri, banditism, atacuri talharesti si furturi in proportii deosebit de mari.

Karamalak a fost dat in urmarire internationala in 1998, dupa ce a fost arestat in repetate randuri de catre angajatii Departamentului pentru Combaterea Coruptiei si Crimei Organizate si eliberat de fiecare data din lipsa de probe. El a disparut la sfarsitul anului 1998, la cateva zile dupa ce a fost eliberat de sub arest prin decizia Tribunalului Chisinau. In acea perioada Karamalak era cercetat penal, fiind lipsit de acte si de dreptul de a parasi Chisinaul. /BASA-PRESS/

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.