Puterea exemplului: lideri care s-au vaccinat împotriva Covid-19

În mai multe țări au început campaniile de vaccinare împotriva Covid-19. Primii care au declarat, încă din luna august, că dețin un vaccin au fost rușii, cu Sputnik-V. Vladimir Putin, însă, încă nu a fost imunizat cu acest preparat. Alți lideri mondiali au ales să se vaccineze, acceptând transmisiunea în direct a procesului, pentru a da un exemplu populației. 

Președintele ales al SUA, Joe Biden, a primit luni, 11 ianuarie, a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva Covid-19. Și administrarea primului, și al celui de-al doilea vaccin a fost filmat, pentru a crește încrederea oamenilor în vaccinare. Joe Biden a fost injectat cu prima doză de vaccin pe 21 decembrie.

Sursa foto: aljazeera.com

Președintele turc, Recep Erdogan, s-a vaccinat joi, 14 ianuarie, în direct, împotriva Covid-19. În aceeași zi, în Turcia a început vaccinarea în rândul angajaților din sistemul sanitar cu serul chinezesc dezvoltat de Sinopharm. Vaccinul se află în a treia fază de testare, însă a fost declarat sigur și efectiv. Erdogan a îndemnat și alți politicieni să susțină campania de vaccinare.

Sursa foto: Anadolu Agency

Conducătorul Dubaiului, Sheikh Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, s-a vaccinat încă în noiembrie, 2020, și a încurajat oamenii să aibă grijă de sănătatea lor și să primească vaccinul. Ca și Erdogan, conducătorul Dubaiului a fost vaccinat cu serul de la Sinopharm.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi prinţul consort Philip au fost vaccinaţi și ei împotriva Covid-19. Vaccinul le-a fost administrat pe 10 ianuarie de către un medic de familie, la Castelul Windsor. Nu se cunoaște care dintre vaccinuri au fost administrate cuplului regal, în Marea Britanie fiind aprobate trei: Moderna, Pfizer-BioNTech și Oxford-AstraZeneca

Persoanele cu vârsta peste 80 de ani, în Marea Britanie, sunt printre primele care vor primi vaccinul anti-Covid.

Regina Elisabeta are 94 de ani, iar soţul său – 99 de ani.

Sursa foto: Profimedia

Papa Francisc a fost vaccinat împotriva Covid-19 miercuri, 13 ianuarie, în prima zi a campaniei de vaccinare începută la Vatican. Papa Francisc are 84 de ani. Acesta i-a îndemnat pe toți să se vaccineze pentru a-și proteja nu numai viața lor, ci și pe a celorlalți.


Premierul Benjamin Netanyahu a fost printre primele persoane vaccinate împotriva Covid-19 în Israel. Momentul s-a transmis live. Acesta a primit serul Pfizer sâmbătă, 9 ianuarie, la Centrul Medical Sheba din Tel Hashomer, împreună cu aproximativ 50 de cadre medicale.

Sursa foto: GREGORIO BORGIA / AP

Preşedintele Klaus Iohannis a fost vaccinat astăzi, 15 ianuarie, la Spitalul Militar din București. Acesta a declarat, după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19, că a fost o procedură simplă, nedureroasă. Și vaccinarea lui a fost transmisă în direct. Președintele României a fost imunizat cu serul Pfizer-BioNTech.

Sursa foto: Presidency.ro

Studentă la jurnalism în Cluj, a înțeles că mai bună învățătură decât practica nu există și nici mai bună redacție decât Moldova.org nu-i. Și da, chiar o cheamă Eugenia Wetz și are origini poloneze.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.