Protest cu măști la Ambasada Rusiei (VIDEO)

„Libertate pentru Pussy Riot!”. Astfel au vociferat apărătorii drepturilor omului în fața ambasadei ruse de la Chișinău.
Membri ai organizației Amnesty Moldova, susținuți de membrii Asociației Hyde Park au desfăşurat o acțiune de protest în fața ambasadei ruse, cerând eliberarea fetelor din formația ”Pussy Riot”.

Activiștii aveau pe față măști colorate, pentru a arăta că „diversitatea trebuie tolerată, iar convingerile politice nu pot servi temei pentru izolarea oamenilor care le exprimă, chiar dacă în biserică” se arată în comunicatul Amnesty.

Menționăm că mâine, 17 august, Tribunalul Hamovniki din Moscova urmează să anunţe verdictul, iar cu această ocazie, în 35 de ţări ale lumii sunt planificate proteste de susţinere a fetelor.

Amintim că trei activiste din formația Pussy Riot sunt reținute de mai bine de jumătate de an, fiindcă au protestat în fața altarului de la Catedrala „Iisus Mântuitorul” din Moscova, arătându-și nemulțumirea față de strânsa colaborare a statului cu biserica. Acestea riscă șapte ani de închisoare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.