De Victoria Ungureanu
Preşedintele interimar al Republicii Moldova a anunţat că nu va dizolva parlamentul până nu va avea loc referendumul constituţional privind modificarea art. 78 din Constituţie.
Mihai Ghimpu a declarat că potrivit legislaţiei în vigoare, în cazul în care preşedintele nu este ales de două ori, parlamentul urmează să fie dizolvat, dar nu mai devreme de un an de la ultima dizolvare.
În context, preşedintele interimar a specificat că decizia Alianţei pentru Integrare Europeană de a desfăşura referendumul privind modificarea art. 78 din Constituţie este sprijinită de comunitatea internaţională. Acesta a dat citire unui mesaj din partea secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care salută decizia de a organiza un referendum, din moment ce nu s-a găsit un compromis în cadrul parlamentului. În acelaşi mesaj, această decizie, este susţinută şi de Uniunea Europeană, şi Comisia de la Veneţia.
Referindu-se la propunerea comuniştilor, de a evita desfăşurarea referendumului şi de a modifica Constituţia în parlament, Ghimpu a declarat că aceasta este "cioara de pe gard", adăugând : “În această situaţie, criza constituţională este prelungită şi că nu există vreo siguranţă că opoziţia comunistă va vota, în cele din urmă, aceste modificări”.