Proprietarul unei ferme, reținut. A recrutat mai multe persoane, dar nu le-a achitat salariile promise

Proprietarul unei ferme de animale din apropierea raionului Orhei este suspectat de trafic de fiinţe umane, acesta fiind reținut pe un termen de 72 de ore. Bărbatul de 45 de ani este proprietarul unei ferme de vite și a unei stâne de oi.

Potrivit oamenilor legii, bănuitul, sub pretextul angajării la un loc de muncă bine plătit, profita de vulnerabilitatea victimelor. Astfel, în perioada anilor 2015 până în prezent, a recrutat, transportat şi adăpostit mai multe persoane, dintre care şi minori.

Fermierul obliga victimele la diverse lucrări legate de îngrijirea animalelor pe teritoriul fermei, activitatea căreia o gestiona, fără a le achita salariile promise iniţial, sub pretextul existenței unor datorii neachitate de către victime. Aceștia, locuiau pe teritoriul aceleiaşi ferme în condiţii inumane.

Totodată, la 12 aprilie, una dintre victime a plecat de la fermă, pentru că nu i-a fost achitat salariul conform înțelegerii și totodată condițiile de lucru și de trai nu corespondeau cu cele promise. După câteva zile, proprietarul fermei a depistat locul de trai a victimei şi cu forța a adus-o înapoi la fermă.

La 30 mai au fost efectuate percehiziţii de oamenii legii la domiciliul suspectului şi în automobilul acestuia, precum şi la ferma situată în apropierea raionului Orhei, unde au fost depistate şi ridicate: carnete cu notiţe privind evidenţa muncii efectuată ani la rând de către potenţialele victime şi venitul obţinut de către suspect, telefoane mobile ale acestora şi alte obiecte ce au importanţă pentru cauza penală.

Totodată, în cadrul percheziţiei pe teritoriul fermei de animale au fost depistate trei potenţiale victime, precum şi un copil minor.

În acest caz, a fost iniţiată o cauză penală. Potrivit legislației în vigoare, persoanele culpabile de trafic de fiinţe umane riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

[youtube id=”CnpRh42DlAc” start=”0″]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare