Proiect de lege la Chişinău. Amenzi pentru nerespectarea limbii române

Deputaţii liberali Ana Guţu şi Valeriu Munteanu propun printr-o iniţiativă legislativă modificarea Codului Contravenţional prin introducerea unei sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei lingvistice în materialele publicitare.

Prezentarea, producerea sau difuzarea publicităţii care nu întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţia lingvistică urmează a fi sancţionată cu amendă de la 20 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu amendă de la 300 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Legislaţia din domeniul publicităţii şi legislaţia lingvistică stabilesc cadrul legal pentru prezentarea, producerea şi difuzarea publicităţii.

Legea cu privire la publicitate prevede ca publicitatea să fie difuzată în limba română, iar, la dorinţa furnizorului de publicitate, şi în alte limbi în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

În acelaşi timp, Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova stipulează că „textele afişelor, anunţurilor publice, textele de publicitate şi alte texte de informare vizuală se scriu în limba de stat şi, în caz de necesitate, se traduc în limba rusă, iar în localităţile respective — în limba de stat, precum şi în limba găgăuză sau în cea rusă”, iar „corpul caracterelor din textele scrise în limba de stat nu trebuie să fie mai mic decât cel al caracterelor din textele scrise în alte limbi”. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.