Procurorii vor trebui sa prezinte o informatii deputatilor despre privatizarea Conacului Teodosiu

Procuratura Generala (PG) va trebui sa prezinte Parlamentului o informatie despre privatizarea Conacului Teodosiu, care era amplasat in centrul capitalei, in fata Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare si care a fost demolat ilegal in august 2005, informeaza DECA-press.

Cu o solicitare in acest sens la PG s-au adresat deputatii comunisti Vladimir Dragomir si Elena Botnarenco.

Astfel comunistii au reactionat la motiunea opozitiei, care a acuzat guvernarea de demolarea ilegala a acestui monument protejat de stat si a cerut demisia ministrului Culturii si Turismului, Artur Cozma.

Fractiunea majoritara a comunistilor a respins, joi, aceasta motiune ca fiind nefondata.

Cei doi deputati comunisti s-au adresat la PG ca urmare a unei declaratii a lui Artur Cozma precum ca acest imobil a fost privatizat ilegal in 1998-1999, impreuna cu terenul pe care era amplasat. Potrivit spuselor ministrului, pe parcursul anilor imobilul si-a schimbat de cateva ori proprietarii, acum fiind stapanit de firma straina, careia insa nu i se poate da de urma.

Procuratura trebuie sa dea raspuns la interpelarile deputatilor in decurs de o saptamana. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.