Procuratura generală a deschis o anchetă penală

Procuratura Generală a Moldovei a deschis o anchetă penală conform articolului „Tentativă de lovitură de stat şi uzurparea puterii”. După cum transmite INFOTAG, despre aceasta a declarat jurnaliştilor procurorul general al Moldovei, Valeriu Gurbulea.

„Dosarul penal a fost deschis şi organele de anchetă au începută să lucreze în acest sens. Acestea vor stabili persoanele implicate în dezordini şi gradul de vinovăţie al fiecăreia. În dependenţă de aceasta persoanele pot fi trase la răspundere după lege şi riscă pînă la 25 de ani închisoare”, a spus Gurbulea.

Anterior autorităţile moldovene au pus vina pentru dezordinile din Chişinău pe liderii de opoziţie. Preşedintele Vladimir Voronin a mai declarat că „ei trebuie să răspundă în faţa legii şi, în loc să fie deputaţi, ar putea sta în altă parte”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.