Candidatul Partidului Liberal din Republica Moldova, Dorin Chirtoacă, în vârstă de numai 28 de ani, a câştigat surprinzător alegerile pentru Primăria Chişinăului. El a obţinut 58% din voturi şi l-a învins pe Veaceslav Iordan, primarul interimar al oraşului şi reprezentant al Partidului Comunist, aflat la putere.
Comuniştii nu au reuşit să îşi asigure majoritatea nici în Consiliul Municipal al capitalei Moldovei, unde au obţinut doar 16 din cele 51 de locuri. Celelalte partide şi-au anunţat deja intenţia de a forma o coaliţie anticomunistă. Tânărul câştigător Dorin Chirtoacă este absolvent al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bucureşti. Cu o reputaţie de antirus, el a fost printre primii care s-au pronunţat pentru interzicerea difuzării emisiunilor posturilor ruse de radio în Republica Moldova, în urmă cu cinci ani.
Alegerile de ieri din Republica Moldova nu au fost lipsite de incidente. Ca şi la scrutinul precedent, acestea s-au produs la frontiera cu Transnistria. În satul natal al preşedintelui Vladimir Voronin, Corjova, miliţienii transnistreni au ocupat secţia de votare locală, sub pretext că localitatea aparţine teritoriului regiunii separatiste. Alegerile din Corjova au fost anulate de Comisia Electorală Centrală de la Chişinău. // Realitatea.ro